Numărul persoanelor fizice care nu plătesc la timp ratele a depăşit anul acesta 700 de mii. În primăvara anului 2008 nu erau nici 400 de mii. Cauzele au fost rata şomajului în continuă creştere şi deprecierea monedei naţionale. Cei mai mulţi datornici au credite de consum de valoare mică în lei, pentru care nu au garantat cu nimic. Sunt, însă, printre ei şi unii care au garantat cu locuinţa. Valoarea totală a restanţelor a urcat la 3.2 miliarde de euro anul acesta. Analiştii spun că situaţia nu se va îmbunătăţi înainte ca România să-şi reia creşterea economică. Ceea ce, dacă ne luăm după oficialii FMI, nu se va întâmpla cât ai bate din palme. Deocamdată bancherii nu au altă soluţie decât să le reeşaloneze creditele clienţilor care simt că se sufocă, astfel încât să le scadă ratele.
(Prin Monitoring Media: Info Pro, Ora: 08:00)





