Monitoring Media

Mihai Tatulici: Doamnelor şi domnilor, de mai multă vreme un subiect foarte grav al societăţii româneşti este refuzat de media sau tratat marginal. E vorba despre mogulii şi oamenii lor, despre relaţia oamenilor de afaceri, întâmplători sau nu proprietari de presă, cu politicienii. Ei bine, în seara asta o să încercăm să dezlegăm iţele încurcate ale relaţiei omului de afaceri cu politicienii, prin intermediul oamenilor lor, fie că sunt ziarişti, fie că sunt altceva. Şi nici un moment în această dezbatere nu o să putem uita că politicianul este, vrea sau nu vrea, finanţat de foarte multe ori şi în proporţii foarte mari de oamenii de afaceri. Asta e situaţia, asta e relaţia destul de secretă între oamenii de afaceri şi partide. Dar să vă prezint invitaţii. Domnul Viorel Hrebenciuc, şeful grupului parlamentar PSD. Bună seara!

Viorel Hrebenciuc: Bună seara!

Mihai Tatulici: Domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte PD-L. Bună seara!

Ioan Oltean: Bună seara!

Mihai Tatulici: Domnul Doru Buşcu, director editorial al grupului „Realitatea Caţavencu". Este presă din grupul Sorin Ovidiu Vântu. Bună seara!

Doru Buşcu: Bună seara!

Mihai Tatulici: Domnul Cătălin Tolontan este redactor-şef la „Gazeta Sporturilor".

Cătălin Tolontan: Bună seara!

Mihai Tatulici: Bună seara! Un ziar în proprietatea domnului Voiculescu. E corect?

Cătălin Tolontan: Formal probabil că nu e corect. De fapt formal nu e corect, informal este fondatorul grupului din care face parte şi „Gazeta Sporturilor".

Mihai Tatulici: Mă rog. Camelia e proprietară acum pe acte.

Cătălin Tolontan: Şi alte societăţi.

Mihai Tatulici: E al familiei Voiculescu, cred că formularea asta e mai corectă. Domnul Grigore Cartianu este redactor-şef adjunct la „Adevărul".

Grigore Cartianu: Redactor-şef.

Mihai Tatulici: Mă scuzaţi. Adică un ziar din grupul domnului Dinu Patriciu.

Grigore Cartianu: Corect. Domnul Patriciu e patronul ziarului. Nu ne place să spunem că este stăpânul ziarului şi realitatea cred că o confirmă.

Mihai Tatulici: Şi domnul Liviu Mihaiu, care e acum director...

Liviu Mihaiu: Director Radio Guerilla.

Mihai Tatulici: Din nou, după un... prin Delta Dunării, în calitate de guvernator. Liviu Mihaiu e într-o triplă calitate aici: ziarist, om al mogulului din Deltă şi din nou ziarist.

Doru Buşcu: Numai un om ca Mihai Tatulici, care provine din showbiz-ul utecist putea să îşi automutileze breasla şi să ne pună pe toţi sub semnul: omul lui.

Mihai Tatulici: Numai un om ca Doru Buşcu, care nu înţelege că în capitalism presa e proprietatea cuiva poate să aibă complexul că formularea numită „grupul Patriciu" sau „grupul Voiculescu" are vreun defect. Ce defect are, domnul Doru Buşcu?

Cătălin Tolontan: A cui e proprietatea presei din România?

Mihai Tatulici: A cetăţenilor care citesc.

Cătălin Tolontan: A publicului, evident. Ei sunt singurii proprietari reali.

Mihai Tatulici: Dar să ştiţi că raportarea asta...

Cătălin Tolontan: Şi asta se vede foarte bine în vreme de criză. Finanţarea vine de la oameni sau de la publicitate. Atât.

Mihai Tatulici: Raportarea asta e între editorul-şef care are contract cu patronul în ceea ce priveşte politica ziarului. Cine vrea să o facă lucrează acolo, cine nu, nu.

Cătălin Tolontan: Prin ce spuneţi dumneavoastră întăriţi mai mult contra pe care v-a servit-o Doru Buşcu, pentru că dacă este între editorul-şef şi patron o relaţie şi trebuie să existe, care e şi contractuală, şi chimică şi aşa mai departe, cu atât mai puţin nu există nici un fel de relaţie între oamenii care lucrează alături de editorul-şef, respectiv redactorii, reporterii, editorialiştii şi patronul. Ei chiar nu sunt oameni în mână.

Mihai Tatulici: Sunt de acord cu nuanţa dumneavoastră.

Grigore Cartianu: Ziarul CC al PCR era ziarul care se referea la interesele PCR-ului, era ziar de partid. Şi au fost multe alte ziare de partid, de grup şi aşa mai departe. Un ziar în care patronul nu face ce vrea, un ziar în care patronul înţelege că ziarul este al publicului nu o să vedeţi comunicatele nici ale Rompetrol, nici ale ... sau nu o să vedeţi poziţiile patronatului exprimate ca atare.

Mihai Tatulici: În Occident se văd la publicitate.

Grigore Cartianu: Asta înseamnă finanţarea prin publicitatea ziarului, nici o problemă. Faptul că îşi cumpără pagină de publicitate şi acolo îşi promovează produsele, asta e altă poveste. Important e ca vocile ziarului să fie voci independente şi care să nu stea drepţi în faţa unor ordine care nu au legătură cu presa.

Doru Buşcu: Vorbeşte te rog cu regia şi spune-i să schime titlul, să îi spună „Mogulii şi nişte oameni", că se uită mama la televizor şi o să înceapă să plângă. Nu am chef să stau sub titlul acesta o oră, cât o să stau. Dacă spui dinainte cine sunt oamenii lor...

Mihai Tatulici: Nu pot să spun că nu ştiu cine sunt.

Doru Buşcu: Sau dacă spui de fiecare dată când te referi la acest lucru că este o exprimare simbolică, sau metaforică.

Mihai Tatulici: Pentru toţi telespectatorii apropiaţi de tine voi face tot timpul precizarea că invitaţii din platou ziarişti nu sunt oamenii mogulilor. Acesta e un titlu generic de emisiune care nu are legătură întotdeauna cu invitaţii. Pentru că întâmplător între invitaţii din platou nu sunt, în cea mai mare parte, oamenii mogulilor. Trebuie să îl anunţ pe Traian Ungureanu, care e în direct cu noi de la Londra, care e şi premisa acestei emisiuni. Bună seara!

Traian Ungureanu: Bună seara!

Mihai Tatulici: Aţi auzit toată partea de disociere de la începutul emisiunii?

Traian Ungureanu: Da.

Mihai Tatulici: Aveţi vreo observaţie de făcut?

Traian Ungureanu: Cred că discutăm de moguli, dar trebuie să discutăm de mogulii români, care nu sunt chiar orice fel de proprietari de presă. Problema e că există proprietari de presă peste tot, dar în momentul în care proprietarii de presă, ăştia din România, mogulii de care vorbim, au interese economice... jucători guvernamentali, vor să promoveze legi, au miniştri în buzunar, în momentul în care sunt imuni la lege... Apropo, fostul patron al trustului de presă Telegraf din Marea Britanie e în puşcărie în Canada pentru escrocherie. Atunci lucrurile se schimbă. Şi al doilea lucru e că degeaba ne mândrim noi că avem presă privată, când presa privată e aşa. Şi doi, nu avem presă publică. Mă refer în primul rând la televiziune.

Mihai Tatulici: Aici sunt de acord cu dumneavoastră. Dar de fapt toate nuanţele sunt corecte.

Liviu Mihaiu: Situaţia asta pe care o acuză Traian Ungureanu cred că există în majoritatea ţărilor civilizate şi în termeni mult mai gravi decât există în România. Sigur că dacă mogulii sunt controversaţi, au devenit fără vrerea lor persoane publice, au în trecutul lor diferite schelete în dulap, desigur că se discută despre moralitatea acestui tip care deţine un trust de presă, e normal să fie aşa. Cum s-a discutat şi despre Dinu Patriciu, şi despre Sorin Ovidiu Vântu, şi despre Voiculescu. Dar vreau să vă spun un singur lucru, în America, care s-a clasat cu pile într-un clasament al presei independente din lume, pe locul 37, mogulii deţin presă şi o folosesc în interesele despre care vorbea Traian Ungureanu mai devreme. Am văzut personal un interviu al lui..., fostul patron CNN, care făcea o împotriva mogulilor de presă care şi-au aliniat trusturile în interesul Casei Albe şi ale lui Bush. Deci discuţiile astea există în toată ţările, dar numai că acolo nu există acest aspect tipic securistic în care să arunci împotriva jurnaliştilor tot felul de anateme, numai pentru că consideri că mogulii noştri sunt inferiori celor din străinătate. Lucru de care, având în vedere lecturile pe care le am despre situaţia intestină a presei occidentale, nu stau chiar aşa.

Mihai Tatulici: Domnul Traian Ungureanu, eu am prima întrebare pentru dumneavoastră. În aceste zile s-a declanşat războiul dintre dumneavoastră şi „Cotidianul" şi sinteza lui e foarte simplă: Traian Ungureanu, care scrie de câţi ani la „Cotidianul"?

Doru Buşcu: De patru, dacă nu mă înşel.

Mihai Tatulici: Este în acest moment într-o incompatibilitate pe care ziarul a definit-o printr-un editorial al dumneavoastră sau a pus punct acestei tensiuni mocnite, care înseamnă: Traian Ungureanu pleacă pe listele de europarlamentari ai PD-L. Şi dumneavoastră consideraţi că el e incompatibil cu calitatea de jurnalist. E corect?

Doru Buşcu: Cronologia corectă e următoarea? Traian Ungureanu a răspuns avansurilor ferme făcute de PD-L. Doi, nu a comunicat nimic propriei redacţii sau mie, care formal mă ocupam de ziar. Trei, l-am sunat când am aflat eu şi i-am comunicat că lucrurile sunt ori, ori. Traian Ungureanu a spus că preferă cel de-al doilea ori, adică să renunţe în a publica în „Cotidianul" şi a doua zi am primit un mail care avea ataşat un text, textul de adio al lui Traian Ungureanu. Pe acel text l-am publicat. Din motive general umane am simţit nevoia să îi postez acel text, pentru că lucrurile pe care Traian Ungureanu le-a scris la despărţire mi s-au părut incorecte. Asta e cronologia.

Mihai Tatulici: Domnul Traian Ungureanu, acesta e punctul de vedere al domnului Doru Buşcu. E corect? Pentru că scrisoarea dumneavoastră de adio publicată în ziarul de azi pare a nu fi avut o legătură atât de directă cu convorbirea cu domnul Doru Buşcu. Ce e adevărat din ce se spune?

Traian Ungureanu: Nimic nu e adevărat. Cronologia e următoarea: am început să scriu la „Cotidianul" în 2004, valorile şi convingerile mele erau cunoscute ziarului şi la angajare, nu am fost nici o clipă prevenit că aş putea să am neplăceri dacă îmi continui preferinţa pentru PD-L şi pentru preşedintele Traian Băsescu. ... până la un punct, când ziarul şi-a schimbat opinia sau convingerile. A urmat un război în surdină între mine şi o parte destul de mare a redacţiei. Din păcate asta însemna deseori parodii, ironii, insulte plasate în articole, pe bloguri, un comportament trist. În momentul în care am anunţat că sunt deschis pentru candidatură la parlamentarele europene ziarul a reacţionat fulgerător şi Doru Buşcu mi-a dat telefon pentru a-mi comunica că nu mai pot scrie în această situaţie la „Cotidianul".

Mihai Tatulici: Trebuie să vă opresc câteva minute pentru publicitate. La Iaşi a ajuns domnul Dinu Patriciu, care vine de la Kiev şi face o escală la Iaşi. Va intra după publicitate. Bună seara, domnule Patriciu!

Dinu Patriciu: Bună seara!

Mihai Tatulici: Publicitate şi revenim. Chiar că sunt în încurcătură. Vă convine varianta „mogulii şi politica?" De fapt, în sinteză, asta e abordarea. Domnul Grigore Cartianu, ce se întâmplă la „Adevărul" pe cazul acesta?

Grigore Cartianu: Noi am avut un exemplu şi o situaţie similară şi am tratat-o exact ca şi colegii de la „Cotidianul". Pentru că avem o regulă clară aici, aşa cum şi eu probabil au această regulă. Nu e neapărat vorba despre neîncrederea în ziaristul care odată intrat în politică schimbă condeiul. El s-ar putea să rămână, dacă are o structură puternică, el ca om, s-ar putea să rămână onest, să scrie la fel de bine, sclipitor în cazul lui Traian Ungureanu, să aibă aceleaşi vederi, aceleaşi principii de viaţă. Dar publicul îşi schimbă sigur părerea, pentru că ai altă poziţionare. Nu te mai poate percepe ca pe un ziarist independent câtă vreme tu faci parte dintr-un partid.

Mihai Tatulici: Asta înseamnă pierdere pentru ziar?

Grigore Cartianu: Eu zic că pentru „Cotidianul" este o pierdere că nu mai este Traian Ungureanu, dar cred că era o pierdere şi dacă el ca membru de partid, cel puţin în campania electorală care va urma, ar fi fost la „Cotidianul". Cred că decizia este corectă, Traian Ungureanu a reacţionat un pic emoţional şi a folosit nişte cuvinte cu cenzură. Cunoscându-l de mai multă vreme îl înţeleg, dar nu îi dau dreptate. Nu îi dau dreptate pentru că aşa cum în 2004, când a plecat la „Evenimentul Zilei" eram colegi acolo, tot emoţional a reacţionat şi peste timp şi-a dat seama şi a recunoscut singur că reacţia nu a fost tocmai una lucidă, ci a fost luat de val. Şi când a spus: plec de la un ziar rămas fără ziarişti, adică cei care plecau de la „Evenimentul Zilei" în 2004 erau ziarişti, cei care rămâneau acolo nu mai erau ziarişti şi mă număram printre cei care rămâneau acolo. În timp a recunoscut că a fost o eroare de apreciere. Eu cred că şi peste ceva timp îşi va da seama că reacţia emoţională de acum este o eroare de apreciere.

Doru Buşcu: Traian Ungureanu ştie că în textul în care eu am răspuns la textul lui şi în discuţiile prin care le-am avut prin telefon există această ofertă deschisă pe care ziarul „Cotidianul" i-o face, în momentul în care se va plictisi politica de el este bine venit în paginile ziarului, deci nu rămâne fără job.

Grigore Cartianu: Dar dacă nu se alege europarlamentar?

Mihai Tatulici: Asta sunt ipoteze. Eu cred că facem prea mare caz din subiectul Traian Ungureanu.

Doru Buşcu: În momentul când am vorbit cu el la telefon, înainte de a-i spune că încetăm... i-am spus: Dă o dezminţire că nu candidezi şi discuţia noastră s-a încheiat.

Grigore Cartianu: Dar dacă nu va fi ales în iunie, poate să revină în redacţie?

Liviu Mihaiu: Să ştii că în pagina unui cotidian, când un senior editor o ţine pe a lui cu Traian Băsescu, este amendat, îi este interzis subiectul. Noi am avut acest exerciţiu datorită relaţiei pe care o avea Mircea Toma cu Monica Macovei. Deci mie mi se pare un răsfăţ. Ce am admirat la Traian Ungureanu nu a fost Traian Băsescu, am admirat faptul că şi-a asumat public faptul că îl sprijină pe Traian Băsescu, deci nu a fost un jurnalist care a avut o agendă ascunsă.

Grigore Cartianu: Şi poate că avea argumentele lui.

Liviu Mihaiu: Mie mi se pare că e un răsfăţ acest subiect, am adus 6 oameni astăzi în platou, doi politicieni care nu au vorbit, ca să tratăm acest caz care reprezintă o normă de incompatibilitate pe care o cerem de la politicieni în fiecare zi.

Mihai Tatulici: Şi domnii politicieni vor mai aştepta puţin pentru că e în direct de la Iaşi domnul Dinu Patriciu. Bună seara!

Dinu Patriciu: Bună seara!

Mihai Tatulici: În seara asta discutăm despre finanţarea politicului, a partidelor politice şi despre relaţia omului de afaceri cu politicianul. Până unde merge ea? Care sunt regulile acestui joc? Dumneavoastră aţi şi declarat că aţi finanţat într-o campanie electorală două partide odată. Explicaţi vă rog acest mecanism?

Cătălin Tolontan: La Primăria Capitalei.

Dinu Patriciu: În primul rând aş face legătura cu ceea ce discutaţi înainte, pentru că se leagă. Trebuie să vă mărturisesc că sunt de acord cu Traian Ungureanu în această discuţie, pentru că meseria de jurnalist o ai toată viaţa, poziţia de politician e conjuncturală şi se poate suprapune peste meseria de bază. Eu nu cred că în societate trebuie ridicate stănoage care să interzică oamenilor să facă ceva sau altceva într-o anumită perioadă a vieţii lor, atunci când devin politicieni şi îşi pun energia în slujba comunităţii. Foarte bine, pot să şi scrie între timp, dacă au opinii. Spun acest lucru deşi în acelaşi timp Traian Ungureanu mă enervează prin ceea ce scrie, cred că are poziţii extrem de superficiale în care îşi iroseşte imensul talent.

Mihai Tatulici: Din poziţia dumneavoastră aveţi şanse foarte puţine să lucraţi la propriul dumneavoastră ziar, la „Adevărul". Aţi auzit poziţia domnului Grigore Cartianu şi a redacţiei.

Cătălin Tolontan: Nu, Dinu Patriciu scrie în „Adevărul", dar este invitat în paginile ziarului, alături de Andrei Pleşu şi de alţi invitaţi de marcă.

Mihai Tatulici: Nu vorbim de calitatea de invitat, asta e valabil şi la politicieni care scriu.

Cătălin Tolontan: Dar nu cred că pretinde vreun moment că este jurnalist.

Mihai Tatulici: Nu, eu am făcut pe jumătate o glumă. Traian Ungureanu e ziarist şi domnul Dinu Patriciu zice că are dreptul să scrie şi dacă face politică.

Cătălin Tolontan: Deci nu eşti jurnalist toată viaţa. Poţi să vrei să fii jurnalist, poţi să ai vocaţia, poate să îţi placă această meserie, dar meseria se practică şi are nişte norme.

Dinu Patriciu: Categoric şi nu am pretins niciodată că sunt jurnalist şi nu vreau prin ceea ce scriu în „Adevărul" să pretind cumva că aş fi jurnalist. Îmi exprim câteva puncte de vedere care cred cu modestie că pot să fie interesante şi pentru alţii. Dar nu despre asta m-a întrebat şi aş reveni la întrebarea domnului Tatulici. Cred că şi un om de afaceri, chiar „mogul", pe mine unul mă jigneşte această titulatură, deşi uneori mă simt bine cu ea. Eram odată într-o fabrică şi i-am auzit pe muncitori vorbind cu simpatie despre oligarhul lor. Şi m-am simţit bine atunci. Dar în general această titulatură mă jigneşte pentru că este o invenţie cum că un patron de presă în mod obligatoriu ar avea alte interese, dubioase prin definiţie, pe care să le promoveze atunci când face o afacere de presă. Şi nu se gândeşte doar la acea afacere de presă şi la binele ei. Trebuie să vă mărturisesc că nu mă interesează ce scrie într-un moment sau altul Grigore Cartianu, de exemplu. Uneori îl aprob, alteori nu, dar asta e problema mea şi a nimănui altcuiva. Publicul crede ce crede despre ceea ce Grigore Cartianu scrie în „Adevărul", sau oricare altcineva. În ceea ce priveşte relaţia cu politica. Cred că noi am început să... din demagogie populistă, în România să deformăm total această relaţie între mediul de afaceri şi politică. În viaţa unui om, evident, pot să fie nu concomitente, ci decalate în timp aceste poziţii de om de afaceri şi de politician, indiferent de meseria pe care o are fiecare. Dar păreri politice poate avea oricine.

Mihai Tatulici: Aia e altceva.

Dinu Patriciu: Cred că atunci când ne-am apucat să facem nişte legi ale incompatibilităţilor, am greşit grav faţă de comunitate. Pentru că nu despre incompatibilităţi este vorba ci despre conflicte de interese. Ar fi trebuit să redactăm nişte legi, nişte reguli legate de ocolirea conflictului de interese şi nu de incompatibilităţi între oameni de afaceri, poziţii în consilii de administraţie, poziţii publice şi aşa mai departe. Astfel de legi ale conflictului de interese există peste tot în lume. Legea incompatibilităţilor, cele care creează inegalităţi între cetăţenii egali prin definiţie ale aceleiaşi comunităţi nu prea există în lume, sau acolo unde există nu sunt exemple de urmat. De aceea cred că oamenii de afaceri pot să îşi sprijine interesele şi trebuie să îşi sprijine interesele, având relaţii cu oamenii politici şi transmiţându-le care sunt aceste interese. Pentru că şi ei fac parte din comunitate, şi ei reprezintă interesele nu numai ale lor ci şi a unor mii de oameni care fac parte din corporaţiile pe care le conduc. În această relaţie normală, firească, între oamenii de afaceri şi politică se nasc ideile. De exemplu astăzi...

Cătălin Tolontan: Aţi vorbit despre simultaneitatea imposibilă între statutul de om de afaceri şi cel de politician. De ce credeţi că este compatibilă... sunt compatibile statuturile de politician şi cel de jurnalism? Dacă nu pot fi compatibile statuturile de politician şi om de afaceri? De ce un jurnalist poate coabita cu un politician?

Dinu Patriciu: Nu am spus că sunt incompatibile, am spus că în momentul în care te ocupi de afacerile publice în calitate de politician este greu să nu apară conflicte de interese cu ceea ce faci în mediul privat şi acele conflicte de interese trebuie să le declari. În momentul în care îl declari nu există nici un fel de incompatibilitate, le poţi face pe amândouă odată.

Mihai Tatulici: Întrebarea domnului Cătălin Tolontan era de diferenţa... Domnul Dinu Patriciu, eu voiam să vă rog să reveniţi la întrebarea mea, de ce finanţaţi partidele? Oamenii de afaceri de ce o fac? Din patriotism, din altruism, din interes?

Dinu Patriciu: Am explicat de foarte multe ori că, de exemplu, atunci când la primărie l-am finanţat pe Mircea Geoană, contracandidatul domnului Traian Băsescu, l-am finanţat pentru că credeam că va fi un primar mai bun decât domnul Traian Băsescu. Acesta era punctul meu de vedere. După cum în momentul în care la primărie candida Adriean Videanu, ca reprezentant al alianţei nefericite între PNL şi PD, l-am finanţat pe domnul Videanu. Nu mi se pare nimic rău în asta. Credeam că el va fi un primar mai bun.

Mihai Tatulici: Deci erau nişte interese personale în cazul acesta, nu era amor de ideologie sau o pasiune patriotică de asta, să îmi ajut ţara?

Dinu Patriciu: Era interesul comunităţii, să fie ceva mai bun... Era un interes legat de interesul comunităţii. Îmi doream un primar mai bun pentru Bucureşti. Se vede unde am ajuns astăzi, după un şir întreg de primari foarte proşti pentru Bucureşti.

Mihai Tatulici: Cu permisiunea dumneavoastră o să rog regia să prezinte o listă de oameni ai dumneavoastră care au fost comentaţi de presă în numeroase situaţii. Oamenii ăştia ai dumneavoastră au ajuns în structurile politice. Domnul Călin Popescu Tăriceanu, care a fost în consiliul de administraţie al companiei dumneavoastră. Şi mai sunt numeroşi. Prezenţa acestor oameni, domnul Meleşcanu în aceeaşi situaţie, domnul Dorin Marian. Acest tip de relaţie între omul de afaceri şi oamenii lui face parte dintr-o teză, are un anumit conţinut? Sau e pur şi simplu o întâmplare?

Dinu Patriciu: Nu este o întâmplare. Oamenii de valoare pot ocupa la un moment dat sau altul poziţii importante atât în mediul privat cât şi în mediul public, spre lauda lor. Este cât se poate de normal să se întâmple aşa. În Statele Unite de altfel este starea normală aceea de a trece din mediul de afaceri în politică şi înapoi. Atunci când Bush era preşedinte şi .... al Arbusto Oil, probabil că visa să ajungă preşedinte, a ajuns, acum s-a întors din nou în mediul privat. Ce e rău în asta? O să le reproşăm tuturor celor care au lucrat cu el într-un moment sau altul că sunt vinovaţi?

Mihai Tatulici: Nu, dar mă obligaţi să preiau un tip de raportare gen Traian Ungureanu. Asta e valabil în America şi în Occident, unde democraţia e maturizată, unde autoritatea statului e mai severă, justiţia mai atentă. Pe când la noi toate astea pleacă de la prezumţia de ticăloşie. Uitaţi-vă ce a fost în presă?! Toţi oamenii dumneavoastră sunt suspectaţi că sunt ticăloşi şi că reprezintă interesele mogulului.

Dinu Patriciu: Domnule Tatulici, asta e maladia care a îmbolnăvit România, prezumţia de vinovăţie. Nu ştim altceva decât să ne ridicăm poalele în cap spunând despre toţi cei care ajung la o anumită notorietate publică că sunt vinovaţi, pentru că la un moment dat al vieţii lor au stat de vorbă cu cineva sau cu altcineva. Care e problema, domnule? Marea problemă pe care noi, românii, o avem astăzi, este că singuri ne construim o imagine proastă cu astfel de discuţii, pornite din prezumţia de vinovăţie, din teoria conspiraţiei. Ca să vă spun pe cea dreaptă. În momentul în care o doamnă îţi spune că se prostituează, poţi cumva să o contrazici? Asta e ceea ce facem noi, românii, astăzi. Ne prezentăm în lume, la Bruxelles şi în alte părţi ca fiind corupţi, ne acuzăm unii pe alţii. De aceea am ajuns la un milion de dosare penală de natură economică. Dacă consideraţi că doi inculpaţi se află în fiecare dintre aceste dosare înseamnă că fiecare al zecelea român este hoţ, ceea ce evident nu este adevărat.

Mihai Tatulici: Deci dumneavoastră consideraţi că relaţia politicianului cu mediul de afaceri şi cu oamenii de afaceri, inclusiv prezenţa oamenilor de afaceri în structurile publice ale statului, este un lucru normal, natural în România de azi?

Dinu Patriciu: Da. Este absolut natural şi din păcate pierdem competenţă, pierdem capacitate de reacţie, ajungem în situaţii absurde, ca cea de azi, în care ne gândim cum să luăm un împrumut extern când de fapt avem resursele care să ne scoată din criză.

Mihai Tatulici: Mulţumesc foarte mult, domnule Dinu Patriciu.

Viorel Hrebenciuc: Eu până acum nu am intervenit în emisiune, mi-a făcut mare plăcere să vă văd, sunteţi nişte jurnalişti de excepţie pe care mai rar ai ocazia să îi vezi cum se manifestă şi mai ales se contrazic în public. Dar una din ultimele idei pe care a enunţat-o domnul Dinu Patriciu m-a excitat mai mult decât prima parte a emisiunii, şi anume prezenţa oamenilor de afaceri în politică sau în structurile administrative. Vreau să spun că din 1992... a scris o carte despre privatizarea managementului în instituţiile publice, care a creat foarte multă vogă la vremea respectivă. Am făcut o analiză de asemenea manieră în România şi vreau să vă spun că am ajuns la următoarea concluzie, o să remarcaţi următorul fapt. Primarii care vin din mediul privat şi ajung primari au un randament mult mai bun în primăriile pe care le conduc decât primarii care vin din instituţiile publice, dintre personalităţile care devin primari din instituţiile publice.

Mihai Tatulici: Cine a făcut evaluarea asta?

Viorel Hrebenciuc: Eu am făcut-o.

Grigore Cartianu: Explicaţia poate fi corectă.

Mihai Tatulici: Sunt nişte exemple rare care explică replica: un primar sfinţeşte locul, sau competentul sfinţeşte locul?

Grigore Cartianu: Printre altele ştiu ce e aia un buget.

Mihai Tatulici: Dumneavoastră plecaţi de la o premisă corectă şi extrapolaţi mai puţin corect. Deci toţi oamenii care lucrează în privat e adevărat că sunt mai competenţi decât oamenii care lucrează în structuri de stat?

Viorel Hrebenciuc: Nu în sensul acesta am spus.

Mihai Tatulici: Sunt mulţi oameni în privat care au competenţe mai mari decât cei care...

Viorel Hrebenciuc: Aveţi un dezavantaj, nu aţi citit nici cartea lui... şi nu ştiţi analiza la care mă refer. Eu am spus următoarea chestiune: s-a demonstrat în România că personalităţile care au devenit primari de municipii şi oraşe din mediul de afaceri de regulă au fost primari şi administratori foarte buni ai localităţilor respective. În PSD, Radu Mazăre la Constanţa. Puteţi să spuneţi orice despre Radu Mazăre, dar că nu este un primar bun pentru Constanţa nu. Sechelariu în primul mandat al lui la Bacău. Trec pe urmă de excesele pe care le-a avut în mandatul următor, e cu totul altă poveste, dar randamentul pe care l-a avut şi maniera în care arată Bacău este de pe timpul lui Sechelariu.

Mihai Tatulici: Vă înţeleg eleganta charismă cu care încercaţi să introduceţi neadevărul sub formă de adevăr. Hai să nu exagerăm.

Liviu Mihaiu: Luaţi şi din celelalte partide, să fiţi verosimil.

Viorel Hrebenciuc: Este Falcă la Arad, Hava la Alba Iulia, Filip la Oradea.

Mihai Tatulici: Liviu Mihaiu în Deltă.

Viorel Hrebenciuc: E alt subiect. Aţi sărit cu oiştea în gard fără să aveţi răbdare să mă ascultaţi.

Mihai Tatulici: Asta vă acuzam şi eu pe dumneavoastră, încercaţi să împachetaţi nişte jumătăţi de adevăruri, să le livraţi ca adevăruri întregi. Radu Mazăre şi domnul acela de la Bacău nu sunt cele mai bune exemple.

Viorel Hrebenciuc: Din punctul meu de vedere. Vi-l dau exemplu pe Pandele, omul dumneavoastră de la Ilfov.

Mihai Tatulici: Nu e al meu.

Viorel Hrebenciuc: E al dumneavoastră.

Mihai Tatulici: Şi dumneavoastră o să deveniţi omul meu, ca şi domnul Oltean şi ca şi alţii, pentru că veniţi în emisiuni.

Viorel Hrebenciuc: Aţi văzut ce greu am venit. Dar azi nu am putut să refuz.

Mihai Tatulici: Aţi venit la momentul potrivit. Dar nu ca să ne daţi aceste exemple.

Viorel Hrebenciuc: Staţi puţin. Nu înţeleg de ce vă... Pentru că nu sunteţi de acord cu mine nu înseamnă că... nu sunt bune.

Mihai Tatulici: O să râdeţi. Sunt de acord cu dumneavoastră, dar pe enunţul principial, nu pe exemple.

Cătălin Tolontan: Aceasta este o tendinţă. Mai există şi alte cărţi, şi alte tendinţe, şi alte perspective. Există tendinţa invadării spaţiului public de către afaceri prin aceşti oameni.

Viorel Hrebenciuc: Haideţi să ne înţelegem la o chestiune, în momentul în care businessman-ul a devenit primar, el intră pe logica de care vorbeam, cu conflictul de interese şi aşa mai departe. Eu nu renunţ la celălalt set de valori care a fost enunţat aici. Eu v-am explicat doar faptul că au avut un randament foarte bun.

Liviu Mihaiu: Există două componente care mă îndreptăţesc să îi dau dreptate şi să îi cred statistica domnului Viorel Hrebenciuc. Faptul că în administraţia românească există majoritatea oamenilor... nu au o şcoală de administraţie onorabilă şi nu sunt oameni de afaceri care să ştie să conducă o firmă, să aibă o responsabilitate a bugetului şi a angajaţilor. În ceea ce reproşăm administraţiei este că este plină de incompetenţi şi de corupţi. De-aia în Franţa modelul este ENA şi toată lumea care vrea să intre în politică trebuie să facă o şcoală de administraţie. Pe când în România această Şcoală de Administraţie poate a fost „Ştefan Gheorghiu" sau ASE.

Mihai Tatulici: Acum e o modă nouă. De exemplu, PD-L se întăreşte cu intelectuali şi cu ziarişti. Asta e deja o politică a partidului sau e o nevoie de întărire?

Ioan Oltean: PD-L întotdeauna a fost deschis spre colaborări cu societatea civilă, nu e prima noastră colaborare cu Traian Ungureanu.

Mihai Tatulici: Şi militară. Şi civilă, dar şi militară.

Cătălin Tolontan: Ar fi fost adecvată păstrarea poziţiei sale de jurnalism, după părerea dumneavoastră?

Ioan Oltean: Sigur, Traian Ungureanu este un jurnalist de excepţie şi trecerea lui în plan politic, există această pierdere incontestabilă pe care nimeni nu poate să o nege, dar nici nu putem să negăm că nu poate fi un politician de excepţie care să vină să completeze în ultimă instanţă...

Cătălin Tolontan: Eu întrebam dacă v-ar fi convenit ca să rămână ca şi jurnalist în acelaşi timp?

Doru Buşcu: Adică dumneavoastră vă bucuraţi mai tare că veţi avea un intelectual de talia lui Traian Ungureanu în PD-L sau vă întristaţi că aţi pierdut o bună şi credibilă gură de tun pentru partid într-un ziar cum e „Cotidianul"?

Viorel Hrebenciuc: Eu cred că e mai mare pierderea, faptul că au pierdut o opinie de talia domnului Traian Ungureanu în presă.

Grigore Cartianu: Staţi puţin că nu îi închide nimeni gura.

Mihai Tatulici: Dar în momentul în care vorbeşte ca politician nu mai are credibilitatea ziaristului.

Ioan Oltean: El devenind politician, nimeni nu o să îi interzică să vorbească şi altceva. Îl avem drept exemplu pe Sever Voinescu, care are manifestări care nu întotdeauna sunt direcţionate pe litera politicii PD-L.

Cătălin Tolontan: Având în vedere situaţia presei sesizăm un pericol inclusiv în ceea ce a spus Dinu Patriciu în această seară. Sunt un neofit în politică, mi se pare uimitor cum unii din politicienii români continuă apropo de cele două profesii diferite, continuă să lanseze mesaje globale, deşi este legitim şi moral ca ei să se adreseze direct electoratului lor. Politicienii de dreapta au un mandat în faţa electoratului lor şi trebuie să reprezinte nişte interese economice şi politice clare, nu este nimic imoral în asta. De vreme ce luptă împotriva supraimpozitării, vor să reducă cheltuielile guvernamentale, în timp ce ceilalţi de stânga au cu totul altă agendă. Dacă ajungi să faci lucrurile astea şi ai un mandat legitim primit din partea electoratului tău, cum poţi pretinde că în acelaşi timp îţi păstrezi un contact virtual cu publicul tău ca jurnalist? Eu asta nu pot să înţeleg.

Ioan Oltean: Dumneavoastră sunteţi primii care aţi criticat clasa politică pentru că nu este profundă, pentru că...

Cătălin Tolontan: Nu, dar nu am spus că e depreciată, doar că nu sunt două meserii, una mai bună şi una mai rea, sunt diferite doar.

Ioan Oltean: Reforma care se impune în plan politic, în planul clasei politice, impune şi prezenţa oamenilor valoroşi aici. Iar Traian Ungureanu ... orice partid serios l-ar dori.

Cătălin Tolontan: Traian Ungureanu nu este mai puţin valoros, numai că după opinia anumitor oameni suntem mai puţin jurnalişti, atâta tot.

Ioan Oltean: Să lăsăm să ajungă om politic adevărat şi pe urmă putem să îl judecăm, dacă într-adevăr se va pierde ca şi jurnalist.

Grigore Cartianu: Eu cred că mai degrabă se pierde ca politician, jurnalist este.

Mihai Tatulici: Domnul Dinu Patriciu, vă ascultăm.

Dinu Patriciu: Deci aş fi vrut să intervin şi îmi permit să spun că am dreptul moral de a o face pentru că mi-am dat demisia din Parlament atunci când a apărut legea incompatibilităţilor şi am fost unul dintre puţinii care a făcut-o. Cred că ar avea clasa politică de câştigat dacă manageri, dacă lideri în afaceri ar putea face parte din clasa politică astăzi în România. Pentru că problemele cele mai importante pe care le are societatea românească sunt legate de economie. Iar astăzi, din păcate, incompetenţa foarte multora dintre decidenţi vine din lipsa de experienţă în afaceri. Acesta este un handicap major pe care îl are România şi cred că dacă partidele s-ar gândi un pic la viitorul acestei ţări ar schimba această lege strâmbă a incompatibilităţilor cu o lege foarte fermă a evitării conflictului de interese şi ar permite oamenilor de afaceri, fie ei mari corporaţii internaţionale, fie ei întreprinzători, să ia parte la viaţa cetăţii în aşa fel încât deciziile pe care le luăm şi care pot să ducă la sărăcie sau prosperitate să înceapă să aibă o bază.

Mihai Tatulici: Eu am o observaţia fundamentală. Oamenii de afaceri pot interveni în dezbaterea publică a societăţii româneşti şi pe linie corporatistă. Unde e organizaţia aia profesională... Uitaţi-vă, Business Standard a prezentat o soluţie de Guvern privat. De ce nu veniţi cu un pachet, oamenii de afaceri, pe linia organizaţii profesionale a oamenilor de afaceri, dacă există una puternică, să prezentaţi variantele corecte?

Cătălin Tolontan: Ce înseamnă corecte? Există un tip de legitimitate care se acordă prin vot. Oamenii de afaceri urmăresc profitul şi este moral, conform unui citat celebru în lumea afacerilor. Dar politicile publice se construiesc pe cu totul alte criterii decât pe profit. Intervenţia oamenilor de afaceri ...

Dinu Patriciu: Nu numai profitul este moral, dar şi piaţa este morală.

Cătălin Tolontan: Fără discuţii, dar nu este ideală, nu este perfectă. Şi ce se întâmplă în lume arată chiar asta.

Dinu Patriciu: Atunci când politicienii incompetenţi o deformează, e adevărat.

Cătălin Tolontan: E adevărat, numai că nişte oameni de afaceri care iau locul politicienilor şi continuă să fie şi oameni de afaceri, asta e o situaţie care nu este permisă prin definiţia democraţiei nicăieri în lume.

Dinu Patriciu: Discuţia porneşte de la o concluzie, politica nu e o meserie, ci este o ocupaţie conjuncturală pe care ţi-o asumi indiferent cine ai fi şi la un moment dat nu te ocupi de interesul tău personal, ci de interesul comunităţii.

Mihai Tatulici: Domnul Dinu Patriciu, cu permisiunea dumneavoastră şi a invitaţilor, luăm o pauză publicitară şi revenim. Am revenit din nou în direct. Mogulii şi politica.

Viorel Hrebenciuc: Acum nu transforma de la mogulii şi oamenii lor, care se referea la presă, acum zicem mogulii, politica şi oamenii lor.

Mihai Tatulici: Am anunţat deja trecerea către oamenii mogulilor, care sunt în diverse structuri publice. Am dat lista cu oamenii domnului Dinu Patriciu şi dacă nu aveţi nimic împotrivă o dau şi pe cea cu oamenii domnului Voiculescu, şi pe cea a oamenilor domnului Sorin Ovidiu Vântu. V-aş propune să facem o mică pauză de la abordarea noastră. Am o informaţie foarte proaspătă, e vorba de o intervenţie a domnului Traian Băsescu la televiziunea publică, cu referire la domnul Mircea Geoană, care astăzi a criticat centura de siguranţă a preşedintelui, temându-se să nu devină de castitate.

Traian Băsescu: Cred că Mircea Geoană o să rămână virgin dacă îşi pune centură de castitate. Dar o să facem tot ce se poate ca, fiind al doilea om în stat, să-i oferim o centură de castitate să şi-o pună.

Mihai Rădulescu: De ce nu a fost informat privind iniţierea negocierilor cu FMI.

Traian Băsescu: Ei, ce să spun?! Domne, dacă ar fi stat mai mult pe acasă şi nu era prin staţiuni la manifestările astea ale tineretului împreună cu domnul Vanghelie, că văd că îi creează inspiraţie profundă domnul Vanghelie lui Mircea Geoană, îl energizează şi îi pune centură de castitate, şi îl face să fie şi agresiv câteodată. Şi dacă tot nu îl poţi găsi la telefon că e ocupat cu tineret şi cu domnul Vanghelie, nu o să-l caut să-i raportez. Că deocamdată sunt cel care l-a ajutat să supravieţuiască. Dacă rămânea în opoziţie, astăzi nu mai era preşedintele PSD.

Mihai Rădulescu: Vă e dator?

Traian Băsescu: Nu mi-e dator, dar bun-simţ poate să aibă. Punct.

Viorel Hrebenciuc: Dacă e vorba de bun-simţ, ar putea să aibă şi domnul Traian Băsescu, pentru că eu ţin minte că atunci când a fost aprobat Guvernul PSD - PD-L la Cotroceni domnia sa afirma faptul că şi-a realizat marele vis. Or, acest vis nu se putea realiza dacă nu se făcea majoritatea confortabilă de 70%. Domnul Traian Băsescu astăzi la Parlament a avut una din cele mai bune luări de poziţie a sa de când este preşedinte, asta a fost percepţia mea, dar din nefericire văd că nu rezistă o zi întreagă în această stare, pentru că în această stare la televiziune era un cu totul alt personaj, din ce am văzut noi e virgin, lucru care e de remarcat la domnia sa şi trebuia să trateze la fel de serios cum a încercat să trateze azi la Parlament ceea ce domnul Mircea Geoană a transmis. Ştie foarte bine, la fel de bine ca şi mine, că relaţia aceasta cu FMI va fi o chestiune extrem de serioasă pentru România şi nu este o joacă ceea ce intrăm şi în ceea ce domnia sa a sugerat că trebuie să intrăm, astfel încât asemenea chestiuni trebuie tratate în glumă. Ce pot să îi garantez domnului Traian Băsescu este că domnul Mircea Geoană a rezistat în funcţia PSD pentru că domnia sa a acceptat ca PSD să fie la guvernare.

Mihai Tatulici: Intervenţia domnului Traian Băsescu nu e o glumă.

Cătălin Tolontan: Îi reproşează lui Mircea Geoană că nu are o rezonanţă la o chestiune economică. Cred că domnul Traian Băsescu ar putea să îşi aducă aminte următorul lucru: încă de acum o lună şi jumătate, când dânsul nu intrase în chestiunile economice, cel puţin public, Mircea Geoană a adus pe scena publică o chestiune extrem de importantă, cea a raportului dintre băncile mamă şi băncile din România, băncile mamă plângându-se de expunerea mare de credite care erau în România şi având tot felul de probleme. Şi a punctat nişte chestiuni de profit şi de beneficii de succes în România care s-au verificat la o lună de zile, când s-a dovedit că există bănci în România care pe bună dreptate au făcut un milion de euro pe zi în anul 2008.

Viorel Hrebenciuc: Şi astăzi domnul preşedinte Traian Băsescu a preluat teza domnului Mircea Geoană în cuvântarea sa la Parlament, a vorbit exact de ceea ce spunea Cătălin Tolontan, de relaţia între băncile mamă şi filialele din România. Dacă vreţi să continuăm subiectul îl dezvolt, pentru că am chiar amănunte.

Doru Buşcu: Şi e relevant pentru maturitatea lui Mircea Geoană ceea ce spune Cătălin Tolontan, câtă vreme doar cu o lună şi jumătate înainte vorbea despre acele ... returnări de bani oamenilor care se întorc din Spania şi aşa mai departe. Sunt declaraţii politice, iar secvenţa pe care aţi dat-o voi acum mi se pare o prostie. Preşedintele Traian Băsescu a ţinut azi unul dintre cele mai bune discursuri ale lui. Cu mare regret sunt de acord cu domnul Viorel Hrebenciuc, nu îmi displace că suntem politic de ani de zile tradiţional pe poziţii adverse, dar îi dau dreptate acum. Iar această tăietură din glumiţele lui Traian Băsescu mi se pare că nu are ce să caute aici. Eu revin la domnul Dinu Patriciu. Domnul Dinu Patriciu a spus lucruri banale, deci are dreptate. Oamenii cu ... trebuie să meargă în politică, trebuie să aibă această... M-am săturat de proşti în politică. Astăzi am văzut două declaraţii, pe Traian Băsescu spunând ceva, pe fostul premier, Călin Popescu Tăriceanu, spunând exact contrariul. Unul din ei este incompetent. Lucrurile sunt atât de opuse încât nu pot avea amândoi dreptate, deci unul din ei e incompetent, unul din ei e prost, nu are ce căuta acolo. Ideea de a da o şansă competenţei prin chiar cinismul acestor afaceri în politică e o idee foarte bună. Sigur că ca să extragi pe ăia din mediu politic sau ca să extragi competenţele şi să îi ţin într-o zonă în care sunt prost plătiţi la oficial în politică, trebuie să inventezi mecanisme. Domnul Dinu Patriciu a inventat, i-a pus în consiliul de administraţie.

Mihai Tatulici: Domnul Ioan Oltean?

Ioan Oltean: O să fiu foarte scurt, însă vizavi de comentariul făcut în afirmaţia domnului preşedinte Traian Băsescu se neglijează un lucru elementar, cauza şi efectul. Preşedintele a avut azi un mesaj plin de substanţă, unul dintre cele mai bune mesaje pe care un preşedinte român le-a adus în Parlamentul României. Iar domnul Mircea Geoană a venit şi a făcut o comparaţie în băşcălie. Centura de siguranţă, care avea o substanţă precisă în mesajul preşedintelui a fost comparată cu centura de castitate.

Viorel Hrebenciuc: Ce aţi înţeles dumneavoastră când domnul Mircea Geoană a vorbit de centura de castitate? Că ce am înţeles Traian Băsescu am văzut.

Ioan Oltean: Eu cred că această comparaţie a fost una...

Viorel Hrebenciuc: Când e vorba de FMI e o chestiune extrem de serioasă şi o să vedeţi cu ce condiţii vin şi atunci o să îmi daţi dreptate.

Ioan Oltean: Guvernul va negocia cu seriozitate această...

Liviu Mihaiu: Să ştiţi că au fost foarte multe Guverne în lumea asta care au negociat cu seriozitate şi după 20 de ani ţara era îndatorată.

Viorel Hrebenciuc: Din ce am văzut eu FMI nu şi-a schimbat matricea anilor 1990. Chiar culmea, după cuvântarea domnului Traian Băsescu am văzut condiţiile fondului monetar, sunt mai dure decât cele din 1990. Am văzut că în Letonia le-a dat Fondul bani şi după două săptămâni a căzut Guvernul şi pentru că banii au fost folosiţi în cu totul altă chestiune.

Ioan Oltean: Noi ştim discuţia aici pentru că trecutul politic ne aminteşte de relaţia cu FMI, noi nu suntem la primul nostru contact cu FMI, dar în acelaşi timp ştim cu toţii că Uniunea Europeană a pus această condiţie de a negocia şi de a discuta cu FMI.

Viorel Hrebenciuc: Dar acum, dacă ajungem la întrebarea de ce a pus această condiţie Uniunea Europeană, să vedeţi la ce concluzie ajungem. Nu vă avantajează.

Liviu Mihaiu: ... interesant subiectul care e definit pe croll al emisiunii decât ce a spus astăzi la o televiziune preferatul jurnalistului Traian Ungureanu. Mie mi se pare că e mult mai important să discutăm despre competenţe, de intrarea economicului în politic sau a politicului în economic.

Mihai Tatulici: Ne întoarcem.

Liviu Mihaiu: Am observat şi din interior, pentru că trebuie să vă spun că experienţa asta mi-a folosit ca jurnalist, că ceea ce s-a întâmplat cu acest Guvern, sau mai bine zis ceea ce s-a întâmplat cu promisiunile electorale ale celor două partide, care au folosit profesionişti, entităţi morale ca Monica Macovei şi aşa mai departe, în alegeri, în campania electorală, în administraţie nu a semănat deloc cu acesta... ba dimpotrivă, a fost la polul opus, pentru că în administraţie, din păcate, clasa politică vrea mai degrabă să acopere toate butoanele ciolanului decât să pună oameni competenţi, aşa cum Viorel Hrebenciuc îi invoca mai devreme. Adică dincolo de infractorii şi interlopii pe care îi veţi găsi în administraţie în fiecare judeţ. Cazul Costel Iancu, ca să zic aşa, a rupt apa, dar o să găsiţi foarte mulţi incompetenţi şi infractori în administraţie, pentru că este ultimul criteriu competenţa unui individ în alegerea lui ca şef al unei case de pensii judeţene cum ar fi de exemplu judeţul Braşov. Sau tot aud, al cui e omul de la IGP Craiova, nu e al vostru? Dar de ce trebuie să fie totul al establishment-ului? De ce trebuie...

Mihai Tatulici: Invoci discuţia din birou dinainte de emisiune.

Liviu Mihaiu: O arunc pentru că discuţia e legitimă.

Mihai Tatulici: Dar e curentă.

Liviu Mihaiu: Din moment ce s-a întâmplat înseamnă că ea există şi din moment ce mă pasionează înseamnă că ea e chiar foarte valoroasă. Am văzut foarte multă incompetenţă...

Mihai Tatulici: Hai să ne întoarcem cu totul la subiect. Eu te-am invitat în seara asta pentru că tu, din calitatea de ziarist ai ajuns la un moment dat demnitar de stat în Guvernul Călin Popescu Tăriceanu.

Liviu Mihaiu: Aşa este.

Mihai Tatulici: Tu acolo în Deltă, pe acest algoritm, omul lui, al cui om erai? Al lui Vântu, al lui Patriciu?

Liviu Mihaiu: Vocea şi talentul mă recomanda pentru chestiunea aceasta, eu ocupându-mă de chestiunea „Salvaţi Dunărea" de 5 ani. Majoritatea măsurilor protecţioniste din Deltă care se află în legislaţie şi care...

Mihai Tatulici: Te deranjează dacă regia dă cartoanele cu oamenii lui Sorin Ovidiu Vântu?

Mihai Tatulici: Te rog, nu mă deranjează.

Mihai Tatulici: Eşti pe listă.

Liviu Mihaiu: Deşi mă deranjează şi o să spun imediat şi de ce mă deranjează. Pentru că într-adevăr, când am intrat în administraţie aveam o activitate şi influenţasem politicile pe subiectul Delta Dunării, cum şi domnul Ioan Oltean ştie foarte bine, de mulţi ani. Foarte multe dintre măsurile protecţioniste de care astăzi Delta Dunării se bucură se datorează acestei organizaţii. Deci aveam, cum ar veni, un background, interzicerea sturionilor de la pescuit, primii în Europa care am făcut aşa ceva, interzicerea concesiunilor şi aşa mai departe. Sunt o groază de lucruri pe care le-am tot înşirat datorită vremurilor. Nu pentru că eram omul cuiva am ajuns eu acolo, ci pentru că am convins Guvernul Călin Popescu Tăriceanu că ceea ce făceam eu e benefic pentru Deltă. Însăşi revocarea mea a fost una de esenţă politică. Adică nimeni nu s-a gândit la ce fac eu în Deltă.

Viorel Hrebenciuc: Au apărut oamenii mogulului Vântu şi era trecut domnul Liviu Mihaiu, nu ştiu din ce considerente. În al doilea este trecut Florin Georgescu. Domnule, vă rog eu frumos, modificaţi, puneţi acolo Varujan Vosganian şi alţi clienţi ai domnului Sorin Ovidiu Vântu.

Grigore Cartianu: Puneţi eventual Nicolae Văcăroiu, dar nu Florin Georgescu.

Liviu Mihaiu: Domnul Tatulici, eu nu mai am de gând să tolerez nici un fel de calomnie la adresa mea pe acest subiect. Acest tip de calomnie pe care a lansat-o Antena 1, care există astăzi în Parlament datorită acestui tip de politică managerială a ştirilor, a lansat-o: Mihaiu, Vântu a pus laba pe Deltă. Cum ar veni eu eram laba pe care Vântu o pusese pe Deltă. Mi se pare un jurnalist nu de mahala, mi se pare un jurnalist de cea mai joasă speţă pe care îl condamn public. Acest tip de abordare: stăpânul Deltei, a mai fost preluat prin cascadă şi de alţi tiriplici din jurnalismul...

Viorel Hrebenciuc: Domnul Liviu Mihaiu... cât sunteţi de revoltat de ce îmi fac colegii dumneavoastră din presă şi mă gândesc cu groază ce îmi faceţi dumneavoastră de ani de zile la Caţavencu, pe nedrept. Vezi ce bine e?

Liviu Mihaiu: Ştiţi în ce publicaţii au intrat ca şi corupţi cei mai mulţi jurnalişti? În „Academia Caţavencu". Anchetele cu ziarişti corupţi le puteaţi citi numai în „Academia Caţavencu" şi cred că le puteţi citi şi acum.

Cătălin Tolontan: Dar ce crezi că există un vector editorial de comandă la Antena 1 şi nu există de exemplu la Realitatea TV?

Liviu Mihaiu: Poate există, eu nu îl ştiu. Mie acest vector de comandă nu mi se aplică. Cine mă cunoaşte foarte bine...

Cătălin Tolontan: Dar crezi că poate exista la o organizaţie atât de amplă, ca o televiziune care are mii de angajaţi, un vector de comandă de tipul acesta, despre care vorbeşti tu?

Liviu Mihaiu: Dar întrebaţi-l pe domnul Viorel Hrebenciuc care au fost negocierile. Sunt de notorietate.

Viorel Hrebenciuc: Dar negocierile nu au fost ine legătură cu televiziunea şi politica editorială.

Mihai Tatulici: Haideţi să nu facem exclusivitate din intervenţia Antenei.

Liviu Mihaiu: Eu vroiam să vă spun de unde a plecat chestia asta. Asta a plecat de la ... la jurnalul de ştiri al Observatorului, care a scris un titlu hidos.

Mihai Tatulici: Cu Liviu Mihaiu, care face ... în Deltă pentru domnul Vântu.

Liviu Mihaiu: Aia e o altă măgărie pe care o să i-o reproşez lui Grigore Cartianu, dar nu vroiam să i-o reproşez în seara asta, că nu acesta e subiectul.

Grigore Cartianu: Acolo e o informaţie punctuală...

Ioan Oltean: Eu v-aş recomanda ca fiecare ziarist de marca dumneavoastră să treacă în politică patru ani şi să vedeţi de câte ori...

Liviu Mihaiu: Eu nu i-am dat nici o benzinărie lui Sorin Ovidiu Vântu şi înţelegerea mea, pentru că am avut o înţelegere, a fost ca nici un fel de afacere a lui să se apropie de Delta Dunării. Nu ştiu dacă alţi ziarişti sunt în stare să aibă genul acesta de pretenţii de la oligarhii Statele Unite mogulii lor, dar eu am avut. Şi Cătălin Tolontan are genul acesta de cerinţe patronilor ziarelor la care a lucrat şi ştiu chestia asta. Deci atenţie faptul că cineva a vrut să... dacă mogulii au războaie între ei, cum s-a întâmplat în cazul... eu am căzut strivit la mijloc de un titlu absolut abominabil, care mă implica pe mine.

Grigore Cartianu: Antenele au obiceiul tradiţional de a prezenta propagandistic anumite lucruri şi din păcate au fost folosite în diverse campanii şi au fost parte în nişte trucuri politice. Nu spun trustul Voiculescu, pentru că din trust fac parte multe alte entităţi oneste. Spun doar că antenele sunt folosite ca bastâlcă uneori, ceea ce la ziarele la care am lucrat nu s-a întâmplat.

Mihai Tatulici: Rog regiei să ne facă legătura cu Sorin Ovidiu Vântu, deci cu cel mai controversat om al României.

Ioan Oltean: Mie nu mi se pare că... Domnul Liviu Mihaiu a făcut câteva afirmaţii care nu pot rămâne...

Mihai Tatulici: Dar de ce de PD-L?

Ioan Oltean: Nu neapărat de PD-L.

Viorel Hrebenciuc: I-am explicat, noi vom schimba maxim 5000 de oameni dintr-un milion şi jumătate. Asta apropo de 8000 de oameni din două milioane la americani.

Mihai Tatulici: Numai la PSD 5000.

Viorel Hrebenciuc: Nu, per total discutăm.

Liviu Mihaiu: E ca acea celebră afirmaţie a preşedintelui, că doar 2% din tot ce înseamnă serviciile secrete mai sunt securişti. 2% din 20 de mii înseamnă câteva mii de oameni. Dacă acei mii de oameni...

Grigore Cartianu: Nu, înseamnă 400.

Liviu Mihaiu: Dacă nivelul de decizie e acela foarte important, poţi să ajungi la concluzia că Securitatea conduce încă serviciile secrete.

Mihai Tatulici: Bună seara, domnul Sorin Ovidiu Vântu! Mă auziţi?

Sorin Ovidiu Vântu: Bună seara!

Mihai Tatulici: Prima întrebare ar suna cam aşa, e în continuarea discuţiei noastre despre moguli şi oamenii lor. Credeţi că aveţi dreptul moral să numiţi oameni în structurile publice?

Sorin Ovidiu Vântu: Extrem de ticăloasă şi deschiderea şi întrebarea, domnule Tatulici.

Mihai Tatulici: Asta avem, asta oferim.

Sorin Ovidiu Vântu: Mda. Tema discuţiei dumneavoastră din seara asta, din câte am fost informat, când am fost solicitat să intervin, a fost aceea, dacă noi, oamenii de afaceri avem dreptul să ne numim oameni în sistemul public. Istoria ne dovedeşte că de cele mai multe ori cadrele partidelor politice sunt insuficient pregătite şi când vine vorba să schimbe cele 5000 de posturi de care vorbeşte domnul Viorel Hrebenciuc, nu au oameni.

...: Şi atunci apelăm la domnul Sorin Ovidiu Vântu.

Sorin Ovidiu Vântu: Şi atunci ce fac aceşti domni? Aceşti domni apelează la rezerva de cadre a privaţilor, pentru că evident, noi îi plătim pe cei mai buni. În momentul în care cineva ia un om de la mine, acel om deja are un certificat de calitate superior oricărui membru din rezerva de cadre a partidelor. Sunt oameni pe care nu îi cunosc şi care au fost selectaţi în diverse poziţii în statul român. Lista de oameni ai lui Vântu pe care dumneavoastră aţi dat-o, ilustrând-o cu domnul Nicolae Văcăroiu, cu domnul Georgescu, este o listă total incompletă şi tendenţioasă. Oamenii domnului Sorin Ovidiu Vântu sunt în jur de 150 care populează structurile publice. Aţi uitat să invocaţi pe cei despre aţi discutat mai adineaori, Traian Ungureanu, Sever Voinescu, Cătălin Avramescu.

Mihai Tatulici: Au fost angajaţii dumneavoastră, domnul Vântu. Ziariştii au precizat la începutul emisiunii că nu sunt oamenii mogulului.

Sorin Ovidiu Vântu: Vă rog să mă iertaţi. În logica discuţiei de până acum aşa se pare. Eu tocmai am încercat să vă spun că sunt oameni pe care nu îi cunosc. Nici domnul Nicolae Văcăroiu nu este omul meu, nici domnul Georgescu nu este omul meu. Au lucrat în nişte structuri private, unde eu eram acţionar majoritar. Exact în aceeaşi situaţie se află şi domnul Voinescu, şi domnul Mihaiu, şi domnul Avramescu. A prezuma dumneavoastră că eu mi-am infiltrat oameni pe lângă domnul Traian Băsescu, spre a-i manipula deciziile minunate în ceea ce mă priveşte, probabil că vă daţi seama că este o mare greşeală. Mai departe. Este inadmisibil ca un om care lucrează în sistemul privat, e bine plătit că e profesionist, să nu mai aibă dreptul să lucreze şi într-un sistem public. Ceea ce v-a sărit în seara asta în discuţie, cu toate că eu fusesem informat că tema discuţiei este alta, s-a sărit relaţia dintre omul politic şi omul de afaceri. Dar dumneavoastră domnilor credeţi măcar o clipă că oamenii de afaceri sprijină campaniile politice ale tuturor politicienilor din dragoste, din generozitate? Evident că sunt locuri unde oamenii de afaceri îşi plantează oameni pentru a le deservi interesele, dar pentru asta există organisme ale statului, există Poliţie, există parchet, există justiţie. Dacă statul este incapabil să îşi protejeze resursele este problema statului, nu este problema omului de afaceri. Omul de afaceri încearcă, este treaba statului să îl prindă şi să îl lege.

Mihai Tatulici: E cam tare asta.

Cătălin Tolontan: Acesta e asaltul asupra spaţiului public.

Viorel Hrebenciuc: Statul încearcă să se apere şi atunci mogulii cu presa şi mass-media ... atacă reprezentanţii statului care...

Grigore Cartianu: Domnul Sorin Ovidiu Vântu, dar uneori când statul se apără cu... Eu atac o cetate şi cetatea aia se apără cu omul meu, nu ştiu dacă mei e o apărare corectă. Statul acesta e o entitate formată din oameni, nu sunt nişte ziduri şi un sediu de Guvern. Depinde acum ce fel de oameni apără cetatea respectivă, ce fel de oameni apără interesul statului, că dacă sunt oameni puşi ca să facă anumite jocuri, atunci oamenii aceia nu mai apără interesul statului.

Sorin Ovidiu Vântu: Noi nu discutăm şi eu nu am discutat nici o clipă despre oameni, eu am discutat în permanenţă despre instituţii.

Grigore Cartianu: Dar şi instituţiile sunt populate cu oameni. La modul ideal sunt populate cu oameni bine intenţionaţi şi bine pregătiţi, dar la modul real ştim bine cum se întâmplă.

Sorin Ovidiu Vântu: Şi de ce nu prezumaţi şi despre mine că sunt bine pregătit şi corect?

Grigore Cartianu: Dumneavoastră nu sunteţi instituţie, sunteţi un privat.

Cătălin Tolontan: Numai că mai sunteţi şi puternic, pe lângă ceea ce aţi spus dumneavoastră. Acesta e atributul fundamental. Acest raport e un raport ilegal între un stat slab şi nişte oameni de afaceri foarte puternici.

Sorin Ovidiu Vântu: Întăriţi-vă statul, domnilor.

Mihai Tatulici: Asta e o replică destul de cinică.

Viorel Hrebenciuc: Şi dacă statul încearcă să se apere şi deschide dosar penal unui mogul, mogulul atacă prin tot ce are mass-media la dispoziţie. Cum se simte reprezentantul statului în această situaţie?

Liviu Mihaiu: S-a întâmplat chestia asta?

Viorel Hrebenciuc: Nu cred, nu ştiu, pun o situaţie ipotetică.

Sorin Ovidiu Vântu: Distinse domn Hrebenciuc, în momentul în care statul încearcă să îmi preseze tot felul de dosare pe criterii cunoscute doar de dumneavoastră şi cei asemenea dumneavoastră, evident că mă voi apăra cu toată fermitatea. În momentul în care într-adevăr sunt prins cu o încălcare a legii, îmi asum întotdeauna consecinţele. Acesta e modul meu de a pune problema.

Mihai Tatulici: Dacă aveţi oameni în structurile astea ale statului, ce le cereţi? Să îşi iubească ţara, să o slujească, sau aveţi interese foarte aplicate?

Sorin Ovidiu Vântu: Dumneavoastră prezumaţi că eu aş avea oameni în structurile statului. Nu am oameni în structurile statului. Pentru un practician în business ca mine este mai simplu să cumpăr un om dacă am nevoie şi dacă m-aş ocupa de aşa ceva, decât să îl numesc.

Viorel Hrebenciuc: Corect.

Ioan Oltean: Eu aş preciza un singur lucru, că aceşti oameni puternici, atunci când au probleme cu statul în principal nu se apără în faţa instituţiilor abilitate să constate adevărul, ci se apără prin mijloacele pe care le au la îndemână, mass-media în primul rând.

Cătălin Tolontan: Până să subordoneze mass-media prin salarii, şi-au subordonat politicienii prin cumpărare. Dar nu toţi politicienii.

Mihai Tatulici: Vă mulţumesc foarte mult, domnule Sorin Ovidiu Vântu, o seară bună.

Sorin Ovidiu Vântu: Vă mulţumesc pentru această şansă.

Cătălin Tolontan: Statul e foarte bun când e vorba de venituri, la costuri nu mai este. Adică e un raport bugetar extrem de interesant al oamenilor care au devenit bogaţi în România. Dacă au devenit bogaţi în România, în general pe privatizarea unui tip de resursă, fie că a fost vorba de resursă pur şi simplu, resursa petrol sau orice altceva, fie că a fost vorba de resursa infrastructurii. Aşa au devenit aceşti oameni bogaţi în România.

Liviu Mihaiu: Să ştii că asta se întâmplă peste tot.

Cătălin Tolontan: Eu nu sunt împotriva culturii succesului, dar eu nu am auzit...

Liviu Mihaiu: Dacă ai impresia că s-a îmbogăţit cineva din floricele în stradă, te înşeli.

Cătălin Tolontan: Eu nu sunt împotriva culturii succesului şi pe mien Traian Băsescu nu m-a convins, deşi discursul a fost foarte bun, pentru că acum un an de zile, când liberalii vorbeau despre aceste teme, Traian Băsescu cataloga orice om cu bani un om diabolic în România. Nu sunt împotriva culturii succesului, însă nu am auzit ca în această seară două discursuri atât de tranşante a doi oameni dintre cei mai bogaţi şi puternici din România, precum Dinu Patriciu, Sorin Ovidiu Vântu, care sunt transparente la adresa intereselor lor în spaţiul public şi în zona politică şi economică. Pentru mine este şecant.

Liviu Mihaiu: Într-o lume în care în America se recunoaşte într-un documentar TV că lobby-ul petrolist este cel mai important la Casa Albă, în care este evident chestia asta, evident că oamenii de afaceri sunt oneşti.

Cătălin Tolontan: Este aceeaşi lume în care toţi marii şefi de corporaţii s-au dus cu mâna întinsă la Guverne pentru a fi salvate companiile şi industriile. Este aceeaşi lume.

Liviu Mihaiu: Este aceeaşi relaţie...

Cătălin Tolontan: Nu, eu văd altceva.

Grigore Cartianu: Ca succesul să fie total în seara asta, prindeţi-l la telefon şi pe domnul Voiculescu şi aveţi un trio...

Mihai Tatulici: Am încercat toată ziua să îl invit pe domnul Voiculescu, ultimul mesaj pe care l-am primit pe la ora 9 şi un sfert era că era la aniversarea a patru ani a revistei lor financiare.

Cătălin Tolontan: Statul este de un cinism cumplit în 2009 în toată lumea, oriunde ar fi rostită această sintagmă. Întăriţi-vă statul, spun oamenii care îşi întăresc şi îşi salvează de fapt business-urile cu ajutorul banului public oferit de către statele din întreaga Europă.

Viorel Hrebenciuc: Dacă luăm puţin cazul României şi ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani, e cu totul alt subiect. Niciunde atunci când te-ai apucat să privatizezi, să transformi proprietatea socialistă în proprietate capitalistă, nu putea să fie un lucru echitabil, asta o recunosc toţi economiştii după tranziţie. Acum cei care au avut un dram în plus de inteligenţă, cu ghilimelele de rigoare, au avut un anumit succes. Dacă în schimb nu au cultura managementului în continuare sunt falimente la fel de răsunătoare, cum am avut în cei 20 de ani în România.

Mihai Tatulici: S-a şi întâmplat după revoluţie.

Viorel Hrebenciuc: După 2-3 rânduri de falimente şi creşteri succesive avem acum câţiva moguli care îşi permit să fie cinici în seara asta la televiziuni. De ce? Pentru că statul e posibil să fi fost slab în anumite situaţii, acum oamenii se simt puternici, au media la dispoziţie şi pot să facă aceste chestiuni. Nu pot decât să fiu de acord cu ei.

Liviu Mihaiu: Statul trebuie întărit, dovadă că nu poate condamna nici un om care nu vrea să plătească amenda. România ca stat, pentru că statul e coloana vertebrală a oricărei naţiuni, trebuie întărit, aici sunt de acord. Şi cu oameni competenţi şi cu oameni cinstiţi. Iar oligarhii, mogulii şi oricare alt cetăţean trebuie să răspundă în faţa legii. În Occident am văzut moguli şi oligarhi în închisoare, în România nu am văzut. Asta cui se datorează? Nu mogulii şi oligarhii condamnă în instanţă pe judecători, ci invers. Dacă judecătorii nu sunt în stare să facă chestia asta sau tot lanţul justiabilităţii nu poate...

Cătălin Tolontan: Nu uita că o parte a împrumutului FMI e pentru datoria privată a companiilor, care unele dintre ele sunt conduse de aceşti oameni. Deci statul acesta slab aşa cum este garantează în continuare...

Viorel Hrebenciuc: Ca să îl completez pe domnul Cătălin Tolontan, vă dau şi cifra, 24 de miliarde este datoria privată a statului român astăzi şi culmea, astăzi domnul preşedinte Traian Băsescu în celebra sa cuvântare spunea că s-ar putea ca aceşti oameni să aibă probleme şi atunci va trebui să ne ocupăm să îi ajutăm.

Grigore Cartianu: În condiţiile în care economia românească este 80% privată.

Viorel Hrebenciuc: Exact.

Grigore Cartianu: Dumneavoastră aţi avut un discurs interesant mai devreme, dar aţi băgat acolo la sfârşit un pic de venin, otravă. Aceşti oameni de afaceri sunt puternici şi au presa la dispoziţie. Deci aveţi o percepţie foarte proastă. Dacă spuneţi că trustul acela la care lucrăm noi acum îi face jocul lui Vântu, eu vă spun din exterior că nu se întâmplă treaba asta. Dacă spuneţi că trustul lui Patriciu îi face jocurile lui patriciu, eu vă spun că nu aveţi dreptate.

Viorel Hrebenciuc: Îmi doresc toată viaţa mea să am eu şefi cum eram eu la „Adevărul". Deci este o poveste. Oamenii aceştia poate că nu au fost încă în situaţia de a se apăra cu trusturile lor, dar dacă vor fi, vor face treaba asta. E logic şi omeneşte să fie aşa.

Cătălin Tolontan: Nu ştiu dacă vor trece atât de uşor peste profesia de jurnalişti.

Viorel Hrebenciuc: Eu mă bucur că sunteţi atât de...

Mihai Tatulici: Domnilor, aş vrea să...

Doru Buşcu: În ziar, în televiziune, sunt grupuri profesionale transparente. Acum informaţia circulă. Dacă cineva schimbă un subiect, dacă cineva dă o comandă pentru un subiect, asta se produce într-un spaţiu public, sunt bloguri. Oamenii vorbesc între ei, nu se poate trece sub tăcere, nu se poate opri sau porni ceva într-un ziar unde lucrează 150 de oameni.

Mihai Tatulici: Sau 1000.

Doru Buşcu: Fără ca acest lucru să se afle.

Cătălin Tolontan: Adică această definiţie este la fel de alături de realitate precum o definiţie ca zonă a unui partid.

Viorel Hrebenciuc: Dacă suntem de acord aici sunt de acord. Dacă sunteţi de acord aici, că poate aveţi aceeaşi abordare ... despre politicieni, atunci sunt absolut de acord cu dumneavoastră că pot greşi şi eu.

Mihai Tatulici: Multe amabilităţi în seara asta între politică şi presă, prea multe.

Liviu Mihaiu: Noi trăim într-o situaţie de genul pe care o spuneai mai devreme, dar există moguli şi există o groază de moguli care se amestecă în...

Mihai Tatulici: Domnul Dinu Patriciu, încerc să vă dau câteva minute pentru un punct de vedere final, înainte de publicitate, dar invitaţii din platou aproape că nu mă lasă.

Dinu Patriciu: Aş vrea şi eu să intervin pentru că m-aţi implicat în discuţie. Eu aş vrea să vă spun un lucru. Este absolut normal ca atunci când ai nişte mijloace să te aperi. Dar împotriva a ce te aperi? Te aperi împotriva prezumţiei de vinovăţie şi împotriva teoriei conspiraţiei. Astea sunt cele două lucruri pe care eu le simt ca agresive împotriva mea. Pentru că faţă de propria mea conştiinţă nu cred să vi greşit vreodată. Şi de asemenea nu mă simt vinovat faţă de comunitatea din care fac parte. Spunându-vă acest lucru aş vrea să închid această discuţie penibilă cu două observaţii. Încă o dată vă spun că mă jigneşte această titulatură de mogul şi aş prefera-o pe cea simplă, de om de afaceri, de patron, de ce doriţi dumneavoastră, de investitor, iar cred de asemenea că este jignitoare şi cea de-a doua parte a titlului pe care l-aţi dat emisiunii în ceea ce priveşte „oamenii mei". De ce nu aş fi eu omul lor? De ce nu aş putea să am o relaţie perfect normală, de prietenie, de respect, de apreciere faţă de aceşti oameni pe care i-aţi citat acolo şi care de altfel sunt mult mai mulţi, avea dreptate domnul Vântu. Cred însă că în această emisiune am trecut tangenţial pe lângă subiectul cel mai important nu al zilei de astăzi, ci al perioadei pe care o trăim. Cred că Mircea Geoană cu metafora pe care o făcuse cu centura de siguranţă şi cea de castitate avea perfectă dreptate. Pentru că astăzi ne aflăm în faţa unei opţiuni extrem de importante, optăm pentru un împrumut extern supus unor condiţionări care s-au dovedit falimentare în jumătate de secol, deci optăm pentru sărăcie prelungită, sau ne asumăm riscul de a încerca să ne dezvoltăm singuri, de a căuta bani în alte părţi, în resurse interne şi externe, pentru că ei există, dar sunt speriaţi din păcate în această criză. Trebuie să le oferim încredere. Încredere le putem oferi reducând taxa unică la 10% şi TVA-ul la 15%, în aşa fel încât să putem fi în competiţie cu vecinii noştri apropiaţi. Ori această opţiune politică astăzi este minimalizată de ce am văzut în imaginile de la TVR puţin mai devreme. Cred că ar fi o mare nenorocire ca acest Guvern cu uşurinţă şi chiar cu lene să accepte această soluţie a împrumutului condiţionat. Vă mulţumesc.

Mihai Tatulici: Şi eu vă mulţumesc domnul Dinu Patriciu, o seară bună. A fost de la Iaşi în direct domnul Dinu Patriciu. Mulţumesc şi pentru observaţii. Nu le accept, ca şi în cazul observaţiilor domnului Doru Buşcu. E dreptul meu să pun titlul emisiunii. Vă convine, nu vă convine, acesta e: „Mogulii şi oamenii lor". Luăm publicitate şi revenim pentru concluzii. „Mogulii şi oamenii lor". O abordare de definire a relaţiei dintre omul de afaceri prin intermediul presei, sau fără, cu politica. Suntem la finalul acestui ..., din punctul meu de vedere destul de incomplet, pentru că am amestecat şi actualitatea, şi criza şi alte lucruri. Dar două elemente sunt deja definite. Oamenii de afaceri au un punct de vedere foarte bine definit şi foarte tranşant în relaţie cu statul. Dar problema nu e cu statul, e cu partidele. Înainte de a fi cu societatea, e cu partidele. Domnul Ioan Oltean, domnul Viorel Hrebenciuc, există această relaţie secretă care se transferă prin finanţarea partidelor şi după aia prin răspunsul la finanţare? Oamenii mogulilor în funcţii importante. Şi pentru că am rămas datori cu oamenii domnului Voiculescu, o să rog regia să pună şi cartoanele cu oamenii domnului Voiculescu.

Viorel Hrebenciuc: Deci subiectul emisiunii dumneavoastră este generos. Din ce am vorbit în seara asta este absolut incomplet abordat. Este clar că este una din problemele serioase ale României şi ale democraţiei din România. Maniera în care trusturile de presă conduse de oameni de afaceri îşi impun interesele. Hai să ne înţelegem foarte clar, un om de afaceri are interese extrem de clare şi de bine focusate. Un partid are interesele de cu totul altă natură. Între cele două chestiuni este clar că tot timpul omul de afaceri va fi cel care va câştiga, pentru că dacă într-un partid interesele sunt de ordin general, nu sunt interese private ale lui X sau ale lui Y, omul de afaceri ştie una şi bună, vrea să obţină un contract, vrea să...

Liviu Mihaiu: Ceea ce legal poate să o facă prin entităţi de lobby care acţionează la comisiile...

Mihai Tatulici: Entităţi de lobby pe ce lege? Acesta e trafic de influenţă.

Liviu Mihaiu: S-a discutat foarte mult dacă lobby-ul e bine să fie legalizat sau nu.

Viorel Hrebenciuc: Este clar că aceste relaţii în România trebuie reglementate. Maniera în care putem să o reglementăm este legea lobby-ului, pentru că eu astăzi, Viorel Hrebenciuc, dacă intervin pentru RAFO Oneşti, pot fi catalogat că fac trafic de influenţă, deşi eu sunt obligat să mă bat pentru locurile de muncă ale oamenilor din Oneşti. Vă amintesc că în Franţa sau în Germania, când s-a ... Nokia la Cluj, parlamentarii din zona respectivă s-au legat cu lanţurile de gardul fabricii. Se legau pentru că se băteau pentru locurile de muncă ale nemţilor din colegiul lor. Eu dacă fac acest lucru în România astăzi sunt catalogat că fac trafic de influenţă şi mă ia DNA-ul la şuturi. Deci trebuie să reglementăm această chestiune pentru a deveni transparentă relaţia între politică, oameni de afaceri şi chiar mass-media, că şi dumneavoastră trăiţi din publicitate, care în mare parte e luată de la stat.

Cătălin Tolontan: Aţi greşit.

Viorel Hrebenciuc: Nu, am greşit, nu o mai luaţi de la stat.

Cătălin Tolontan: Din 500 de milioane de euro pe an, statul nu dă nici măcar 5.

Mihai Tatulici: Foarte frumos vorbiţi, dar aţi uitat că dumneavoastră sunteţi parlamentar foarte longeviv şi nu aveţi nici o iniţiativă în acest domeniu.

Viorel Hrebenciuc: Haideţi să vă spun o chestiune, de foarte multe ori, adică ar trebui să mai discutăm aici şi evoluţia mass-mediei sau a presei în România în cei 20 de ani, să vedeţi de câte ori chestiunile care astăzi vă plângeaţi în emisiune vi se datorează. Îl auzeam pe domnul Patriciu mai devreme vorbind despre prezumţia de vinovăţie, da? Oameni buni, dacă fac o analiză de presă o să vedeţi că prezumţia de vinovăţie dumneavoastră cei din presă aţi introdus-o în România.

Mihai Tatulici: Nu e adevărat.

Viorel Hrebenciuc: Ba e foarte adevărat.

Mihai Tatulici: Ştiţi cine a introdus-o?

Viorel Hrebenciuc: Dumneavoastră plecaţi de la premisa că orice cercetare pe care o face Parchetul asupra unui individ, automat individul este vinovat.

Mihai Tatulici: În absenţa verdictului justiţiei, societatea românească nu trăieşte în pace socială. Cu atâta corupţie fără corupţi, ce aţi vrea să...

Viorel Hrebenciuc: Dar dumneavoastră în presă daţi verdictele înaintea justiţiei, asta vă reproşez eu şi astă vă reproşează patriciu.

Mihai Tatulici: Nu o dăm înaintea justiţiei, o dăm în locul justiţiei.

Viorel Hrebenciuc: Cu atât mai mult.

Grigore Cartianu: ... Presa prezintă dosare, prezintă probe.

Viorel Hrebenciuc: Eu acum nu vreau să... dacă vreţi, facem analiză pe subiectul acesta.

Mihai Tatulici: Domnul Ioan Oltean, preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a spus la un moment dat că ar vrea să limiteze dreptul mogulilor de a-şi băga nasul peste tot. Vă mai amintiţi de intervenţia de la începutul mandatului? Partidul dumneavoastră cum vede această relaţie cu mogulii, cu oamenii de afaceri? Unde vreţi să se ducă relaţia asta? Către transparenţă totală ca în Statele Unite sau miştocăreală din asta pe sub mese, pe sub scaune, cade 20 de ani până azi.

Ioan Oltean: Nimeni nu poate să conteste că între politică şi în mediul de afaceri nu există o legătură. Nu numai la noi, ci în toată lumea. Politica de multe ori presupune mediul de afaceri, mediul de afaceri propune rezistenţa unei politici foarte serioase. Ceea ce este însă foarte important şi există nişte transparanţe, adică între foarte multe partide politice această legătură între omul de afaceri, între mediul de afaceri şi politician sau partid este o legătură necunoscută, o legătură ascunsă, o legătură care nimeni nu ştie ce presupune cu adevărat. Şi aici trebuie să...

Liviu Mihaiu: Depinde cine ascultă telefoanele domnul Ioan Oltean.

Ioan Oltean: Şi asta contează, cine ascultă şi cine identifică dialogul...

Mihai Tatulici: Dar nici la dumneavoastră nu cunosc vreun tip de iniţiativă publică de scos de sub masă acest subiect.

Ioan Oltean: Este adevărat că deşi instituţia asta a lobby-ului este atât de necesară în România şi există în alte ţări democrate şi nu se pune nici un fel de problemă atunci când relaţia asta e transparentă. Nu am avut nici eu şi nu cunosc încă în Parlament o iniţiativă care să vizeze înfiinţarea acestei instituţii.

Viorel Hrebenciuc: Este iniţiativa colegului nostru Niţă, căruia o să îi dăm drumul.

Mihai Tatulici: Dar mai aveţi încă o posibilitate, o oportunitate. Vin două rânduri de alegeri acum. De ce nu faceţi hiper transparent bugetul campaniilor electorale?

Viorel Hrebenciuc: Păi este transparent.

Mihai Tatulici: Domnul Viorel Hrebenciuc...

Viorel Hrebenciuc: Ştiţi dumneavoastră mai mult decât ştiu eu?

Mihai Tatulici: Da.

Viorel Hrebenciuc: Spuneţi ce ştiţi atunci.

Mihai Tatulici: De fapt ştiu şi eu cât ştiţi şi dumneavoastră, dar dumneavoastră numai comunicaţi... Noi suntem în situaţia modicilor în relaţia între oamenii de afaceri şi politicieni. Politicienii, ca şi medicii, nu vor să scoată odată pentru totdeauna banul de sub masă, să îl facă leafă.

Viorel Hrebenciuc: Numai oamenii de afaceri pot să scoată banii de sub masă, vorbesc serios. Oamenii de afaceri lucrează cu banii la vedere. Aveţi bugete, aveţi raportări la finanţe.

Ioan Oltean: Neglijaţi legislaţia care actualmente presupune o transparenţă totală în ce priveşte cheltuielile pe care un partid politic le face în timpul campaniei electorale. Suntem controlaţi de Curtea de Conturi.

Mihai Tatulici: Domnilor colegi, credeţi că rapoartele financiare ale partidelor din campanii sunt adevărate?

Cătălin Tolontan: A existat pe „HotNews" o investigaţie privitoare la veniturile neexplicite ale televiziunilor din coabitarea cu partidele.

Mihai Tatulici: Deci e limpede.

Viorel Hrebenciuc: Deci vă autodenunţaţi.

Cătălin Tolontan: Eu în seara asta sunt mesajul imperativ şi dur al celor doi oameni importanţi din România. Apăraţi-ne statul, asta ne-au spus.

Mihai Tatulici: Întăriţi-vă statul.

Cătălin Tolontan: Statul este o chestiune care pentru cetăţeanul de rând este virtuală. Cred că în spatele statului stă de fapt societatea şi cred că este logic să apărăm acest stat atâta vreme cât noi îl finanţăm. Şi cred că într-un fel sau altul, mai devreme sau mai târziu ne vom întoarce la celebrul slogan de la începutul democraţiei, nici o impozitare fără reprezentare.

Liviu Mihaiu: Dar vrem ca acest stat să fie în slujba cetăţeanului şi nu a grupurilor de interese. Eu de exemplu sunt împotrivă, pentru că atunci când... cum am văzut foarte mult în acţiunile de lobby desfăşurate în congresul american. Cine are bani mai mulţi să îşi cumpere într-o comisie de 11 congresmani şi apucă să cumpere şase şi să îi atingă cu acest mod de persoasiune care se numeşte lobby-ul este foarte bine explicit în ..., trecerea legii, asigurări de sănătate, cu câte o bulă deasupra fiecărui congresman, cu câţi bani a luat de la entităţile de lobby care nu sunt egale. După părerea asta e una din marile problemă ale Americii, această fundătură în care suprema valoare este profitul. Asta nu înseamnă că trebuie să condamnăm acum oamenii de afaceri sau acest tip de motor al societăţii. În ambele sensuri ea e viciată în România şi nu numai în România. Şi între politicieni şi oameni de afaceri...

Viorel Hrebenciuc: Dacă analizăm situaţia dintre oamenii de afaceri şi politicienii din Franţa, din Spania, din Anglia, din Italia, Germania, o să vedeţi că lucrurile nu sunt diferite decât aici. Poate sunt într-un stadiu diferit. Dar problemele există peste tot. Sarkozy a câştigat alegerile, s-a urcat în avionul lui ..., care e şi el mogul de presă în Franţa, a recunoscut că e prieten cu el şi au făcut vacanţa împreună.

Liviu Mihaiu: A doua zi presa l-a atacat, iar explicaţia lui: nu cheltui banii contribuabililor. În această vacanţă nu se poate reproşa ceva în raport cu misiunea mea publică.

Mihai Tatulici: Mai am 5 minute şi aş vrea să le împart egal. Domnul Grigore Cartianu, ieşirea din această jumătate de măsură dubioasă, care e după dumneavoastră?

Grigore Cartianu: A spus domnul Vântu, întărirea statului. Dar întărirea statului nu se face aducând marţieni, nici măcar americani sau suedezi. Se face cu oameni din interior. O naţiune îşi are statul pe care poate să îl creeze, în condiţii democratice. Că de 19-20 de ani suntem în democraţie, o democraţie destul de vicioasă, măcar la începuturi, dar e democraţie totuşi. O democraţie îşi dezvoltă în mod normal anticorpi. Din păcate am exemple multiple că la legile ... de acum anumiţi români alegători au votat un om eminamente prezentat ca fiind corupt, sau un om implicat în 1000 de scandaluri. I-au dat 60-70% din voturi. La alegeri locale la primari se verifică la fel. Sunt oameni care fac anumite lucruri pentru comunitate, dar care fac şi foarte multe lucruri undeva la marginea legii, sau poate chiar mai departe de marginea legii. Oamenii îi votează cu ochii închişi. Eu spun că atunci când ... ca electoratul şi aici nu dau vina pe electorat în general, spun că de cele mai multe ori electoratul alege corect, dar sunt situaţii când o anumită educaţie din anumite zone...

Mihai Tatulici: Vreţi oameni mai responsabili?

Grigore Cartianu: Vreau... Atunci când vom fi un popor mai responsabil vom mătura în cale tot ce înseamnă...

Mihai Tatulici: Mulţumesc. Domnul Liviu Mihaiu, domnul Patriciu spunea că s-a săturat de prezumţia de vinovăţie. Care e soluţia în relaţia asta, oameni de afaceri, politică, justiţie?

Liviu Mihaiu: Noi trăim într-o societate în care e clar că a intrat ... Ne suspectăm unii pe ceilalţi într-o măsură patologică, ne acuzăm unii pe ceilalţi într-o măsură irespirabilă. Am văzut oameni care mi-au spus: nu mă mai pot uita la televizor, vreau să plec din ţara asta, e o ţară de pacienţi. Doi la mână, bine ai remarcat mai devreme că într-o ţară în care nu există justiţie nu există nici pace socială, nici bunul mers al societăţii. După părerea mea toată cheia acestor relaţii defectuase, acestei democraţii neconstruite încă, la care mai avem mult de construit, stau într-un singur punct, justiţia. Şi din ceea ce văd că se întâmplă până la ora asta nu cred că noi vrem să facem o justiţie autonomă de clasa politică.

Mihai Tatulici: Deci o cortină neagră.

Liviu Mihaiu: Nu sunt foarte optimist în ceea ce priveşte... Asta este opţiunea mea, nu sunt foarte optimist. Adică mai degrabă ne preocupă nu să facem astfel încât judecătorii să nu mai poată fi influenţaţi, nu să barăm acele culoare ale interlopilor spre judecători. Să le barăm, avem posibilitatea şi putem să facem chestia asta. Ce ne interesează? Să scăpăm de monitorizarea Europei. Astea au fost chiar şi exprimările politice ale zilei, să scăpăm de monitorizare.

Mihai Tatulici: Deci domnul Grigore Cartianu negativ, trebui să crească nivelul de conştiinţă şi atitudine civică al electoratului şi până sus, ca să schimbăm. Domnul Liviu Mihaiu, negativ. Domnul Cătălin Tolontan.

Cătălin Tolontan: Eu nu o să vă răspund la întrebare, vreau să vă spun următorul lucru. Presa ştie şi în seara asta, atât cât ne-am priceput noi şi colegii noştri, am adus pe masa de operaţie una din problemele presei, plecând de la Traian Ungureanum legăturile cu politicul şi ala mai departe. Ce mi se pare mie stupefiant, că s-au rostit nişte nume aici, Sarkozy în Franţa a instituit un plan de salvare. Pentru că nu este un plan de salvare a presei, este un plan de salvare a conştiinţei civice prin presă şi inclusiv al clasei politice. În momentul acesta presa română este realmente... Presa română recuperează banii la 60 de zile din difuzare, ziarele vândute în ianuarie, vei avea banii în august, dar în acest timp îşi plăteşte costurile la zi, pentru că sunt costuri de salarii, TVA. Pentru mine lucrurile sunt stupefiante. Am avut şansa să ajung în 2002 în Afganistan, exact în momentul în care armata americană intrase acolo ca armată de ocupaţie. Armata de ocupaţie americană, unul din primele lucruri din zona nemilitară pe care le-a făcut a fost să fondeze o revistă pentru femei, având în vedere conjunctura discreţionară şi condiţia inferioară a femeilor în lumea islamică. Şi era armată de ocupaţie. Eu sincer vă spun, având în vedere structura Guvernului Emil Boc, prezenţa în calitate de consilieri a unor foşti jurnalişti, cum este Ionuţ Popescu de exemplu, omul care a fondat „Capital", mă aşteptam ca acest Guvern să realizeze ce înseamnă presa nu prin jurnalişti, nu prin atacuri, nu prin prezumţia de vinovăţie. Presa în sine pentru o societate care se doreşte o societate...

Mihai Tatulici: Acesta e un semnal negativ sau pozitiv, raportarea la Sarkozy şi la proiectul lui de salvare a presei franceze?

Viorel Hrebenciuc: Când am auzit de Sarkozy, culmea că ştiu şi în ce constă legea asta şi chiar era una din chestiunile în care vroiam să apărem în perioada următoare. O legăm acum în discuţia asta, că vom apărea cu această chestiune, pentru că efectiv ne-am pus această problemă, ştim că foarte multe ziare chiar au probleme. Nu mă refer la ziarele principale pe care le ţin neapărat mogulii, deşi şi ele au probleme. Dar gândiţi-vă la ziarele care sunt în provincie, pentru că dacă luăm câte un ziar din fiecare judeţ, tirajul acestor ziare este mai mare decât tirajul oricărui ziar central.

Cătălin Tolontan: Iar rolul lor pentru comunitatea locală nu poate fi substituit de...

Viorel Hrebenciuc: Când am făcut această analiză şi vrem să venim cu nişte chestiuni în acest sens, şi Italia are nişte lucruri în sensul acesta, nu numai Franţa.

Mihai Tatulici: Domnul Viorel Hrebenciuc, suntem la final, care e al dumneavoastră, al celor doi ...

Cătălin Tolontan: Nu există ziar în România în momentul acesta, în 2009, care să nu piardă bani.

Liviu Mihaiu: Dar asta se datorează tot actului de guvernământ, apropo de Rodipet şi de faptul că picioarele acestei prese scrise au fost încredinţate unui om care în alte state ar fi fost expulzat din ţară. Nu vreau să intru în acest subiect, dar mă bucur că domnul Viorel Hrebenciuc are un proiect, chiar fi el şi electoral, dar este foarte bun.

Viorel Hrebenciuc: Nu ştiu dacă pot fi blamat pentru chestiunea asta

Liviu Mihaiu: Asta nu.

Viorel Hrebenciuc: Faptul că ştiu despre lege, că vă spun că există şi în Italia, există şi în alte ţări, mai e o chestiune care... Şi în Franţa, şi în Italia, şi în Spania, şi în Germania, şi în America, ziarele sunt de dreapta sau de stânga. No încă nu avem această chestiune ideologică.

Liviu Mihaiu: Spre exemplu dacă ... a avut probleme, pentru că vroiau pe bursă să îl cumpere americanii sau o chestiune de genul acesta, au venit la statul francez şi au cerut împrumut nişte bani.

Ioan Oltean: În opinia mea toată discuţia mea în ultimă instanţă se loveşte de două chestiuni, de o voinţă politică necesară să pună în practică toate aceste lucruri, să întărească statul, să întărească instituţiile statului, să facă reformă în Justiţie, să responsabilizeze clasa politică, în aşa fel încât într-adevăr să existe un stat puternic, un stat car guvernează pentru toţi şi nu pentru grupări mai mici sau mai mari de interese. Şi eu cred că spre asta trebuie să tindem, spre responsabilizarea oamenilor politici.

Mihai Tatulici: Eu mă bucur că o reclamaţi, dar trebuie să v-o reclamaţi.

Ioan Oltean: Ne-o şi reclamăm şi cred că spre asta tindem. Cel puţin acum, după o reformă a clasei politice, care este evidentă, car va trebui în ultimă instanţă să conducă şi la o responsabilizare...

Mihai Tatulici: Eu am senzaţia stranie că pe dumneavoastră vă interesează acum cum vă potriviţi paşii la tangou.

Ioan Oltean: Nu, cred că lucrurile astea sunt potrivite.

Mihai Tatulici: Atunci poate nu vă mai călcaţi pe pantofi unii pe alţii.

Viorel Hrebenciuc: Faptul că după 20 de ani de la revoluţie putem discuta atât de nonşalant despre situaţii grave din România... dumneavoastră aţi ridicat o problemă vitală din evoluţia democratică a României. Poate în emisiune, în maniera în care s-a făcut, nu am ajuns să răspundem la probleme, numai că faptul că s-a făcut, că s-a discutat deschis despre subiectele acestea care ne dor, pentru mine arată faptul că suntem pe o poziţie sănătoasă. Faptul că ne punem asemenea probleme politicieni, jurnalişti, mogulii care ne privesc de sus, pentru că nu au fost în emisiune. Şi atunci eu vă spun că în evoluţia democratică a României s-au întâmplat nişte lucruri pozitive. Acum 18-19 ani de zile toate ... erau de stat. Noi astăzi vorbim nonşalanţi că 80% din proprietate este privată. Acest lucru am reuşit în 18 ani. La scara istoriei nu înseamnă nimic 18 ani şi totuşi, s-au petrecut...

Mihai Tatulici: Domnul Viorel Hrebenciuc, pe cuvântul meu de onoare că ne apropiem vertiginos de final. Voinţa asta politică o împărtăşiţi şi dumneavoastră? Putem aştepta în perioada următoare să vedem ceva acţiune? Transparenţă, legea lobby-ului, clarificarea bugetelor publice la partide, descentralizare? O atenţie a clasei politice către presă?

Liviu Mihaiu: Mie mi se pare acest asediu asupra salariilor funcţionarilor, mi se pare de o demagogie cumplită. Dacă vrei să ai oameni în administraţie de talie europeană trebuie să îi plăteşti bine. Ca să îi plăteşti bine nu îi reduci salariul, pentru că nu îţi vine şi eu am avut experienţa când am încercat să angajez ca şef al unităţii de implementare a proiectelor europene un om care a fost din privat şi pe afară, nu am putut să îl angajez, s-a sculat imediat de pe scaun când i-am spus ce salariu îmi dă voie legea să îi dau. Deci dacă vrem să avem un stat eficient, puternic, nu trebuie să persecutăm funcţionarul public, trebuie să punem pe cel competent acolo.

Grigore Cartianu: Mai puţini şi mai bine plătiţi.

Mihai Tatulici: Vă mulţumesc pentru participarea la emisiune şi îmi exprim la final o certitudine: mama mea spunea întotdeauna când mai trecea câte o perioadă din viaţa ei: poate tu apuci! Vă rog frumos, eu poate nu apuc, dar măcar faceţi pentru copiii noştri ca lucrurile pe care le-am discutat în seara asta să se întâmple. Eu nu sunt foarte încrezător. Vă mulţumesc. O seară bună tuturor!

(Prin Monitoring Media: Realitatea TV - Ediţie specială, Ora 21:30)