You can borrow from Payday loans It was working last week
How much do you repay the loan Payday loans Related information
Personal loans and credit checks Payday loans UK You can borrow from
Payday Loans
How much do you repay the loan Payday loans UK How do I accept the loan agreement

Monitoring Media

www.monitoring.ro

Joi
23 Mai
Text
  • Mareste dimensiunea fontului
  • Dimensiunea implicita a fontului
  • Micsoreaza dimensiunea fontului

"Vorbe Grele" - 28.04.2009 - invitaţi: Doru Viorel Ursu, Marius Pieleanu

Email Imprimare PDF

vorbegrele_28042009Victor Ciutacu: Bună seara, doamnelor şi domnilor, bine aţi revenit la o nouă ediţie a emisiunii Vorbe Grele. Ziua şi arestarea. Azi-dimineaţă am început-o furtunos, la 7 dimineaţa telefon de la Antena 3. A devenit un mecanism. Prima mea întrebare, după ce s-a prezentat reporterul Antenei 3, a fost cine a mai fost arestat? Am primit un răspuns, că momentan nimeni, dar urmează. Este vorba despre prezumtivii comanditari şi executant al furtului maşinii domnului Gigi Becali, Sandu Geamănu, Ilie Alexandru pe numele său şi cu un domn Piticu şi nu mai ştiu cum au primit deocamdată mandate pe 24 de ore. Şi au fost trimişi pentru eliberarea unor mandate de arestate de 29 de zile. Ca panica să continue şi să fie frumos în ţară, răceala porcului mexican ne bate la uşă. Mai repede decât ne aşteptam. A ajuns în Europa, se îndreaptă victorios spre România şi nu ştiu ce mă face să cred că iar o să facă cineva bani foarte mulţi din afacerea asta. Dar vom vorbi mai mult despre arestări şi despre justiţia televizată. Mi-am propus să vorbesc cât se poate de des despre acest lucru, poate aude cineva şi pricepe. Împreună cu invitaţii mei din această seară. Avocatul Doru Viorel Ursu, fost ministru de Interne, bună seara.

Doru Viorel Ursu: Bună seara şi bine v-am regăsit.

Victor Ciutacu: Bine aţi revenit. Hristos a-nviat!

Doru Viorel Ursu: Adevărat a-nviat! Şi eu am şi probă.

Victor Ciutacu: Aveţi şi probe? Poate facem şi noi o dezvăluire în direct. Alături de domnul Doru Viorel Ursu, invitatul meu tradiţional de marţi seara, prietenul meu, Marius Pieleanu, sociolog. Bună seara.

Marius Pieleanu: Bună seara.

Victor Ciutacu: Domnul Pieleanu, v-am nedreptăţit. Mereu uit să spun şi cadru universitar la SNSPA. Şi cadru universitar. Domnul Marius Pieleanu nu-i aşa, un oarecare. Avem un nivel academic al emisiunii. Reparată fiind nedreptatea, hai să luăm tonomatul, cu menţiunea că aştept mesajele dumneavoastră despre arestările de zi cu zi şi despre psihozele care ne bântuie la 1313 pe SMS.

Reporter: Maşinile astea au toate numere străine. De unde sunt?

Intervievat: Asta-i din Anglia şi are toate actele în regulă.

Reporter: Şi celelalte?

Intervievat: Au toate actele în regulă.

Reporter: Cu ce te ocupi?

Intervievat: Sunt mecanic auto.

Reporter: Am văzut că ai şi o maşină dezmembrată în garaj.

Intervievat: Nu e dezmembrată.

Reporter: Lucrai la ea?

Intervievat: Da.

Reporter: Dar câte maşini ai?

Intervievat: Trei.

Reporter: Ce caută poliţiştii?

Intervievat: Îşi fac datoria?

Reporter: Pe Sandu Geamănu îl cunoşti?

Intervievat: Nu.

Reporter: Sau Ilie Alexandru, poate-ţi spune ceva numele.

Intervievat: Nu-l cunosc.

Reporter: Pe Gigi Becali l-ai văzut vreodată?

Intervievat: La televizor.

Reporter: Nu erai cu el în bar în Pipera?

Intervievat: Nu.

Reporter: Credeţi că în cazul celor trei care v-au furat maşina ar trebui să se aplice aceeaşi notă, să fie reţinuţi pentru 29 de zile?

Gigi Becali: 2900 de zile, nu 29 de zile.

Marian Vanghelie: După cum ştim, în România tot ce se fură nu se mai recuperează. Şi eu am făcut parte din cei care nu am recuperat.

Victor Ciutacu: Din nou în direct. Doru Viorel Ursu şi Marius Pieleanu invitaţii mei. Domnul ministru, am două ştiri pentru dumneavoastră. De maximă importanţă pentru ţară în acest context. Unu. Şi citesc din „Cotidianul", ştire de largă circulaţie. Mascaţii Poliţiei au confundat suspectul. Acela săracul chiar avea dreptate că nu a fost în bar pentru simplul motiv că era fratele celui care a fost în bar. După ce l-au dus la interogatoriu au aflat de fapt chiar venind mama lui să-l salte de-acolo, că nu era chiar cel care s-a ocupat de maşina domnului Gigi Becali, ci fratele lui, care întâmplător semăna bine cu el. Iar a doua este că domnul Marian Vanghelie ne anunţă ca un ditamai liderul partidului, că tot ce se fură în ţara asta nu se recuperează. Dar completarea este că domnul Marian Vanghelie este prost informat, pentru că maşina lui Andrei Hrebenciuc a fost recuperată...

Doru Viorel Ursu: Sau informatorii domnului Marian Vanghelie sunt proşti.

Victor Ciutacu: Nu ştiu.

Doru Viorel Ursu: Nu m-aş mira.

Victor Ciutacu: Maşina domnului Andrei Hrebenciuc a fost recuperată azi. Sigur, a fost găsită la mine în sector abandonată.

Doru Viorel Ursu: E o reţetă care venea azi să mai şteargă ceva din scenele oribile de-aseară. Adică Poliţia într-o altfel de acţiune decât cea de aseară când îl ţineau de-o parte şi de alta, în timp ce... Iar a doua, ceea ce remarcaţi de la început şi de-aia şi vin la această emisiune, remarcaţi această idee de telejustiţie, telepolitică, tele... cam totul tele. Şi am zis eu şi v-am scris un mesaj. Noi am avut şi revoluţia televizată. Şi cred că aici e cheia României de după 1989.

Victor Ciutacu: Nu se mai poate face nimic fără să fie condus de un televizor?

Doru Viorel Ursu: Nu. Nu, pentru că există o combinaţie şi de-asta aş fi vrut să vedem încrengătura din spatele celor doi care-l ţin pe cel lovit în mod bestial.

Victor Ciutacu: Să dăm şi materialul cu Preda călcat în picioare sub atenta supraveghere a forţelor de ordine.

Doru Viorel Ursu: Ce vede omul obişnuit pentru care se vând asemenea imagini? Văd doi poliţişti ţinând un om care e bătut bestial.

Victor Ciutacu: De un civil.

Doru Viorel Ursu: Cât de civil o fi, rămâne de văzut.

Victor Ciutacu: Nu dă unul în uniformă. Ăia în uniformă îl ţineau să-l bată unul...

Doru Viorel Ursu: Dacă în faţa evidenţei... În schimb purtătorul de cuvânt al Poliţiei, distinsul domn Ciocan, spunea, dom'ne, dar ştim că ăia sunt poliţişti, deşi poartă uniforma? Aşa că mă întreb şi eu, nu ştim dacă civilul de-acolo e sau nu cu uniformă.

Victor Ciutacu: Dar ştiţi că Poliţia Capitalei ne-a promis că azi ne va informa şi a cui e vocea celui care-l dojeneşte pe domnul Preda când se tăvăleşte pe jos? Şi a omis...

Doru Viorel Ursu: În România avem un singur mare specialist în identificarea persoanei după voce şi probabil nu a avut timp să se ocupe de chestiune. Vreau să vă spun că în spatele celor care... ce vede omul? Doi oameni îmbrăcaţi în uniformă ţinând un al treilea bătut bestial. Eu văd altceva în spate. Nu vedeţi încrengătura? Uitaţi, încrengătura care face ca cei doi poliţişti să se teamă de cei care le ordonă mai mult decât şefii lor. Păi nu înseamnă că ăsta-i un şef al şefilor? Şi aici vine încrengătura mafiotă. Formată din cei care s-au realizat politic, deşi trecutul şi prezentul nu-i indică ca valori ale societăţii româneşti, ăsta le este CV-ul, dacă-l vezi din trecut... marea masă a oamenilor care decid în politica românească sunt oameni neperformanţi ca valoare. Cu cine se întâlnesc ei? Cu miliardarii...

Marius Pieleanu: Întrunesc o condiţie. Au foarte mulţi bani.

Doru Viorel Ursu: Acum vine categoria a doua. Şi anume a marilor averi făcute din spolierea averii naţionale, pentru că, vezi Doamne, avea un trecut comunist. Încrengătura asta dintre cei doi, şi repet, poliţiştii se tem de cel care e în faţa lor şi loveşte pentru că e un şef al şefilor lor. Ei bine, această încrengătură face să instituţionalizeze un sistem care le profită lor, deşi pare democratic şi toată lumea vorbeşte despre popor. Dom'ne, pentru ţară facem şi...

Victor Ciutacu: Pentru ţară şi popor.

Doru Viorel Ursu: Ţara suportă sistemul, dar sistemul este folosit de cele două mari categorii care n-au din punct de vedere românesc performanţă. Care au abilităţi.

Victor Ciutacu: Domnule Marius Pieleanu, iertaţi-mă, acţiunea de azi este dincolo de faptul că bun, în sfârşit nu mai e Barabas liber şi Iisus pe cruce. Iisus e în Pipera - păstrând proporţiile - şi Barabas e jos...

Doru Viorel Ursu: Şi-a dat şi azi interviuri... adică de 5 săptămâni România se învârteşte în jurul unui personaj.

Victor Ciutacu: Dumneavoastră nu vi se pare că acţiunea de azi, făcută într-o mare forţă şi o mare grabă, e menită a şterge impresia de aseară când s-au dezbătut imaginile cu domnii mascaţi complici la călcarea în picioare?...

Marius Pieleanu: Este exact o acţiune de spălare a imaginii negative care s-a propagat aşa, pe toate posturile TV, după părerea mea nereuşită. Mai mult de-atât, ascultându-l pe domnul ministru Ursu îmi venea ideea, de ce oare, ştiind că avem probleme, de pildă, cu Sandu Geamănu şi cu alţi câţiva hoţi de maşini, nu i-am ridicat, de pildă, simultan cu ridicarea de acasă a lui Gigi Becali? Pentru că ambele părţi...

Doru Viorel Ursu: Dădea un sens...

Marius Pieleanu: ...aveau o coerenţă.

Victor Ciutacu: N-aţi auzit că nu aveau plângere oamenii?

Marius Pieleanu: Şi acum au avut plângere?

Victor Ciutacu: Păi a spus domnul Gigi Becali în emisiune la Mihai Gâdea că a depus plângere din arest.

Marius Pieleanu: Ceea ce vedem aici şi profit de ocazie că voiam să spun lucrul ăsta, referitor la acest subiect, vedem de fapt reprezentanţii a două găşti - după părerea mea asta sunt - care se confruntă extrem de violent. Şi acum apare chestiunea care mă îngrijorează foarte tare. Sub oblăduirea şi protecţia chiar a Poliţiei Române. Deci doi oameni se pot bate pe stradă şi întâlnim cazurile astea frecvent. Foarte bine, există legislaţie, se duc la puşcărie, plătesc în general pentru ceea ce fac. Dar foarte rare sunt situaţiile în care Poliţia „supraveghează" aceste acţiuni violente şi sunt favorabile unei părţi din cele două care se confruntă.

Victor Ciutacu: Nu numai că nu supraveghează, dar nu se implică cu absolut nimic. Cel puţin în imaginile date publicităţii există o pasivitate care pe mine mă înspăimântă. Vorbeam aseară cu domnul Hanibal Dumitraşcu despre spaimele românilor. Păi cum să n-ai spaimă pentru propria-ţi siguranţă când vezi la televizor că doi oameni pe care scrie „Poliţia" sunt martori...

Doru Viorel Ursu: Negat ca aparţinând şi fiind incerţi ca atare de chiar reprezentantul... purtătorul de cuvânt...

Marius Pieleanu: Aici putem să intrăm într-o discuţie mai largă referitoare la hainele militare. Cine are dreptul să poarte o uniformă. Dar referitor la imaginea Poliţiei şi spălarea imaginii nefavorabile conjuncturale sau, mă rog, perpetue, aceşti doi subofiţeri sau ce erau, ofiţeri, trebuiau prezentaţi imediat presei de către autoritatea care se cheamă Poliţia Capitalei, arătaţi cu degetul, măcar ca exemplu.

Doru Viorel Ursu: De ce ei? De ce arătaţi cu degetul? Contează mintea care comandă, nu pumnul care loveşte.

Marius Pieleanu: Sunt de acord.

Doru Viorel Ursu: Să arătăm în numele cui acţionează.

Marius Pieleanu: Contează şi mintea, contează şi pumnul. După părerea mea ambele aceste entităţi sunt în egală măsură vinovate...

Victor Ciutacu: Există şi nişte oameni care au coordonat acţiunea asta.

Doru Viorel Ursu: Aici vreau să ajungem.

Victor Ciutacu: Domnul ministru, apropo de coordonatori, dumneavoastră ştiţi că acţiunea de azi de la reşedinţele celor doi prezumtivi hoţi ai maşinii domnului Gigi Becali sau mă rog, al celui care a comandat şi a celui care a executat, au fost făcute de mascaţii de la IGP, nu de cei de la Poliţia Capitalei implicaţi în scandalul de la mall, iar şeful Poliţiei Capitalei nu a fost informat?

Doru Viorel Ursu: Pentru că nu mai există un creier coordonator sau acela nu funcţionează la parametri. Pentru că este o vraişte, nu doar în instituţia care se numeşte Poliţie, ci în general în ceea ce statul instituţionalizează ca sistem de autoritate. Este o autoritate care este bătută de vânturile politice, de schimbările de guverne, de schimbările de nuanţă politică şi de voinţă politică. Clar, România rămâne algoritmică şi instituţiile de forţă ale statului vor primi în continuare indicaţii politice de la algoritmul care trebuie să existe. Nu există funcţie în care să se ceară competenţă. Există numai - şi se întâmplă sub ochii noştri - funcţii care trebuie umplute de clienţii politici.

Marius Pieleanu: Eu v-aş contrazice nu de dragul discuţiei, ci chiar cred că sunt argumentativ.

Victor Ciutacu: Eu am o singură rugăminte la dumneavoastră, domnule Marius Pieleanu, dacă puteţi să-l contraziceţi pe domnul Doru Viorel Ursu după publicitate. Că pe praful ăsta, mai vine acum şi răceala porcească din Mexic... s-a terminat. Măcar să mai încasăm cât putem. Olecuţă de publicitate şi revenim în direct. Din nou în direct la Vorbe Grele. Vorbim despre ziua şi arestarea televizată, împreună cu Marius Pieleanu şi Doru Viorel Ursu. L-am întrerupt pe Marius care avea o controversă cu domnul ministru, dar o să-i rog pe amândoi să urmărească în acelaşi context al arestărilor, al reţinerilor de astăzi un filmuleţ foarte scurt, o ştire foarte scurtă de la colegii de la Antena 3 cu cel care a generat până la urmă tot acest scandal. Reacţia zilei de azi.

La ieşirea de la Poliţie, acolo unde trebuie să se prezinte de două ori pe săptămână pentru că e eliberat sub control judiciar, Gigi Becali a ascultat muzică religioasă şi a dat interviuri cu zâmbetul pe buze. S-a încruntat însă când a văzut decolteul unei ziariste.

Gigi Becali: Nu mai apărea aşa, cu decolteuri de-alea. Închide alea acolo la ţâţe. Eşti jurnalistă. Te văd ăia pe la televizor şi zice uite jurnalista aia, dai exemplu...

Becali a crezut că jurnalista s-a supărat pe el. Dar din contră.

Gigi Becali: Uite fata aia, s-a supărat şi a plecat. În loc să fugi să te superi mai bine închideai nasturii. Închide mă nasturii şi gata. La mine ispită în aşa hal nu prea mai ţine.

După ce ziarista-ispită şi-a mai închis un nasture la decolteu, Gigi Becali a zâmbit bucuros.

Gigi Becali: Becali zâmbete, Becali e bucuros...

La plecare patronul Stelei a dat la maxim un post de radio al Patriarhiei.

Gigi Becali: Hai v-am pupat. La revedere!

Victor Ciutacu: Credinţă şi justiţie socială în direct la Antena 3 mai devreme. Domnul Gigi Becali rezolvă pe sunete de muzică religioasă problemele decolteurilor...

Doru Viorel Ursu: De cinci săptămâni, România este satelitul lui Gigi Becali. Nu este vina lui Gigi Becali şi ca atare asta este condiţia României. Şi acum contraziceţi-mă, că nu o să reuşiţi.

Marius Pieleanu: Mă leg şi eu de filmuleţul domnului Victor Ciutacu şi revin cu întrebarea contradictorie pentru mine însumi chiar. Gigi Becali nu a avut niciodată de când a intrat în politică o cotă de intenţie de vot atât de mare ca astăzi.

Victor Ciutacu: Nu a avut 10% niciodată?

Marius Pieleanu: Nu a avut. Nici dânsul, nici partidul.

Doru Viorel Ursu: La credibilitate, la încredere a avut. Dar nu la intenţie de vot. Da.

Marius Pieleanu: Se pare că acest tip de atitudine, de comportament, evenimentele de care vorbeaţi în ultimele 5 săptămâni care au gravitat în jurul persoanei lui Gigi Becali îi aduc sancţiune favorabilă de data asta. Eu am mai spus-o că dacă ar fi stat 29 de zile în arest, cu siguranţă că era europarlamentar.

Victor Ciutacu: Şi acum ce l-ar împiedica?

Marius Pieleanu: Ieşirile... Asta nu, ce aţi dat dumneavoastră acum, poate că nu. E o ieşire favorabilă dânsului.

Victor Ciutacu: Chiar părea un tip simpatic.

Marius Pieleanu: Dar e foarte zgomotos uneori şi pentru români zgomotul excesiv poate crea neîncredere. Revin la întrebarea pe care vreau s-o pun. Tot de Gigi Becali se leagă. Am avut o primă instanţă care a spus 29 de zile în arest. A doua instanţă pe aceeaşi legislaţie, coerentă, românească şi europeană a spus nu. Poate fi judecat şi în libertate. Unde a fost competenţa şi unde a fost incompetenţa?

Doru Viorel Ursu: Înţelepciunea populară spune că acolo unde sunt doi jurişti sunt trei păreri.

Marius Pieleanu: Unde sunt în general doi români sunt trei păreri.

Doru Viorel Ursu: Dar vreau să vă spun că am o instanţă care a achitat un client de-al meu care acum are în apel 20 de ani de închisoare pentru omor, după ce o altă instanţă îl achitase. Dar răspunsul e mai simplu. Hai să-l facem pe bază de documente. O instanţă care-l arestează pe clientul meu, client deocamdată, s-ar putea ca datorită unor probleme cu familia de mâine să nu mai fie...

Victor Ciutacu: Clientul dumneavoastră fiind preşedintele Comisiei centrale de arbitri.

Doru Viorel Ursu: Parchetul cere arestarea lui pentru două infracţiuni, am aici referatul, pierde pe drum, pentru că limba română când spune infracţiune (...), iar instanţa face şi mai mult decât atât, îl arestează fără să spună pentru ce. Vă rog domnul Victor Ciutacu, am toată încrederea în dumneavoastră, să citiţi pentru ce este arestat. Şi dacă-mi găsiţi infracţiunea...

Victor Ciutacu: La asta, cu în numele legii dispune, da?

Doru Viorel Ursu: Da, dispune arestarea.

Victor Ciutacu: Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte şi Justiţie, DNA, Serviciul Teritorial Piteşti, în baza articolului... dispune arestarea preventivă a inculpaţilor Penescu, Făcăleaţă, Constantin Gheorghe, Libertatu pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 14 şi până la data de 12 mai 2009 inclusiv.

Doru Viorel Ursu: Pentru care infracţiune?

Victor Ciutacu: Are dreptate. Nu scrie pentru ce-i arestat.

Doru Viorel Ursu: Şi acum să revenim la celebra teză...

Victor Ciutacu: Păi staţi puţin, în hotărârea judecătorească spune că te arestează pentru făptuirea infracţiunii de...

Marius Pieleanu: Încheierea asta, că înţeleg că-i o încheiere...

Doru Viorel Ursu: Încheiere atacată cu recurs, recurs respins.

Marius Pieleanu: Nu presupune un anumit tip de procedură, de argumente? În numele legii am decis arest preventiv 29 de zile...

Victor Ciutacu: În numele legii au decis, dar au omis să ne spună şi pe baza a ce infracţiune.

Doru Viorel Ursu: Conform cu articolul... Ştiţi care-i articolul? Pentru că în momentul în care am coborât treptele tribunalului... cândva aceste tribunale aveau trepte ca lumea să simtă că se înalţă spre justiţie, acum eu coboram, şi după ce o zi şi-o noapte în condiţii feudale...

Victor Ciutacu: Era să zic o porcărie, dar mă abţin.

Doru Viorel Ursu: ... am stat o zi şi-o noapte în anchetă, termin cu tema ca să vă dau textul de lege. Ştiţi care-i textul de lege? Reţinerea lui Penescu arată că instituţiile statului şi-au făcut datoria. Preşedintele României, da? Ăsta-i textul de lege. Din păcate, cei din jurul preşedintelui - pentru că nu-i vina lui Traian Băsescu...

Victor Ciutacu: Hai dom' ministru, e din Gazeta Sporturilor. Dar citatul domnului Traian Băsescu e sub un alt citat, care spune aşa: „aceasta este, după cum susţin surse din anturajul procurorilor DNA, suma cu care Cornel Penescu ar fi încercat să-şi asigure protecţia lui Gheorghe Constantin, şeful arbitrilor". Şi sub asta e citat domnul Traian Băsescu. „Reţinerea lui Penescu arată că instituţiile statului îşi fac datoria".

Doru Viorel Ursu: Şi atunci judecătoarea ce-a făcut? Ce putea să facă? Deci problema e asta. În momentul în care un asemenea articol, cei din anturajul şi consilierii preşedintelui nu-i spun, dom'ne, nu vă mai grăbiţi...

Victor Ciutacu: Dom'ne, dar pe procedură nu... băi băieţi, voi nu ne spuneţi de ce i-aţi arestat?

Doru Viorel Ursu: Dom'ne, procedura e aici.

Victor Ciutacu: Nu, dar procedura dumneavoastră.

Doru Viorel Ursu: Este atacată cu recurs şi cu un recurs respins. Dar nu asta-i tema. Că vreau să ajung la tema specială. Tema este că la Strasbourg. Franţa a fost condamnată pentru că un ministru de Interne (...) ăştia îl bagă la Interne, ba Sarkozy care ajunge şi preşedinte... sunt foarte francez...

Victor Ciutacu: Minoritari aşa...

Marius Pieleanu: O trambulină bună Ministerul de Interne.

Doru Viorel Ursu: Bună, bună. Eu am ratat-o. Şi nu contaţi pe mine nici la toamnă. Bun. Deci în condiţiile astea, nu se ştie că influenţa decisivă fără voia preşedintelui chiar, dar publicată ca atare şi reţinută de presă, demonstrează...

Victor Ciutacu: Şi dumneavoastră îmi spuneţi că-i fără voie? Zău!

Doru Viorel Ursu: Dumneavoastră să-mi spuneţi dacă-i cu voie sau fără voie.

Victor Ciutacu: Oricât de clement aş fi...

Doru Viorel Ursu: Şi acum venim cu ceea ce nu a spus nimeni până acum, pentru că din păcate mai tinerii dumneavoastră colegi, mai fără experienţă, preiau grăunţele aruncate numai de-o parte. Să-i spunem Parchet, DNA, să-i spunem orice instituţie a statului. Nu se duce şi la partea cealaltă să...

Victor Ciutacu: În general aia acuzatoare, domnule ministru. Niciodată aia apărătoare.

Doru Viorel Ursu: Nu, dom'ne, aia care dacă n-ar avea instrumentul de a înnebuni 20 de milioane, n-ar mai face faţă profesional situaţiei.

Victor Ciutacu: Habar n-aveţi. N-aţi ratat nimic, domnule ministru la Interne. Vă dau o veste de ultimă oră. „Elena Udrea: Ursul, Râsul şi Egreta sunt ambasadorii turismului românesc." Vedeţi? În sfârşit...

Marius Pieleanu: Râsul ca râs sau...

Victor Ciutacu: Nu, dom'ne, râsul acela din pădure.

Doru Viorel Ursu: Nu ştiţi cine sunt cei trei? Nadia Comăneci, Hagi şi Năstase. Năstase e râsul, ursul e Hagi...

Victor Ciutacu: Şi ursul care din ei? Nadia Comăneci sau Hagi?

Doru Viorel Ursu: Cred că Gigă, pentru că mi se pare că râsul este Năstase. Am auzit şi eu azi.

Marius Pieleanu: Dar nu aţi văzut cum promovăm tineretul cu doamna Monica Ridzi...

Victor Ciutacu: Am văzut, cu Dan Bitman. Să mă ierte Dan acum, şi toate admiratoarele lui, dar nu-i uşor cam trecut pentru... şi mie mi-ar fi ruşine să promovez tineretul pentru că fac şi eu 40 mâine, poimâine. Dan e olecuţă mai copt decât mine dacă ştiu eu...

Marius Pieleanu: Bate în 50.

Doru Viorel Ursu: Dom'ne, aşa cum minerii odată, astăzi în Parlament au pătruns fotomodelele. Şi un distins parlamentar spunea, avem nevoie de ele. Ăsta-i viitorul...

Victor Ciutacu: Domnul Marian Vanghelie ne-a spus că le pune să vânză mici...

Doru Viorel Ursu: Dom'ne, el a avut reacţia logică. Dar cel care le-a adus acolo şi a spus avem nevoie şi de aşa ceva...

Marius Pieleanu: Robert Negoiţă?

Doru Viorel Ursu: Nu contează. Nu-i dau numele..., dar eu vă dau în premieră şi echilibrez celebra casetă din cazul Constantin Gheorghe. Celebra casetă care-i proba concludentă. Şi toată lumea ştie... păi ce mai vreţi, mă, dacă l-a şi filmat când îi dădea banii...? Nu, domnilor! Minciună totală, minciună oribilă.

Victor Ciutacu: Staţi că-mi daţi o ştire. De ce-i minciună?

Doru Viorel Ursu: Păi să vă spun de ce. Că nu-mi dă sonorul. Şi eu le cer sonorul. Caseta asta care e filmată şi care s-a cerut o arestare pe baza ei este din 2007. Când FC Argeş nu era în A şi...

Victor Ciutacu: Au citit pe buze.

Doru Viorel Ursu: Păi măcar s-o fi făcut.

Marius Pieleanu: Dar întrebarea mea este de ce au aşteptat doi ani?

Doru Viorel Ursu: Habar n-au avut ce-i acolo. Au venit seara, erau 24 de ore de anchetă şi au venit fericiţi că au găsit printre lucrurile domnului Penescu - nu e clientul meu, nu mă interesează care-i apărarea lui - o casetă. A zis dom'ne, v-am făcut praf cu asta. Sau cum se numeşte. CD. Uitaţi dom'ne cum ia banii. Ce bani ia, dom'ne, şi unde se văd banii? Şi unde se vede discuţia? Dom'ne, asta-i fapta, pentru asta mergem la arestare.

Marius Pieleanu: Sigur fiind din 2007.

Doru Viorel Ursu: Da, dom'ne, din noiembrie 2007. Dar ei l-au arestat pentru fapte din decembrie 2008 şi din martie 2009 care nu sunt probate cu nimic.

Victor Ciutacu: Domnule ministru, şi dacă ar da sonorul ce s-ar demonstra?

Doru Viorel Ursu: S-ar lămuri treaba.

Victor Ciutacu: S-ar lămuri în ce sens? Nu erau bani în plic, nu a luat banii? Nu ştiu, întreb şi eu.

Doru Viorel Ursu: Păi... ştiu eu banii, care nici nu se văd ca atare şi plicul e la mare distanţă... Şi el la un moment dat dă la o parte acest plic. Chestiunea este că plicul acela... În condiţiile în care FC Argeş nu era în A şi nu se discută problema arbitrajelor, a fost o perioadă în care, ştiţi foarte bine, arbitrajele au fost gestionate de Ionuţ Lupescu. Ei au venit fericiţi în seara aia că i-au găsit proba. Şi am zis, dom'ne, daţi-mi, de ce mistificaţi? De ce toată ţara ştie că Constantin Gheorghe a primit bani? De unde rezultă dom'ne, că nici măcar imaginile nu sunt clare. Şi atunci de ce minţiţi? De ce aruncaţi presei aceste chestiuni ca la rândul ei presa, fără să ne întrebe şi pe noi...

Victor Ciutacu: Dan Bitman are 47 de ani.

Doru Viorel Ursu: Să ne trăiască!

Victor Ciutacu: Să-i dea Dumnezeu sănătate lui Dan.

Doru Viorel Ursu: Acolo putea fi orice. Împrumut, restituire de împrumut. Orice temă. Chiar şi mită, dar s-o auzi că se spune, că se cere şi se ia.

Marius Pieleanu: Au lucrat foarte bine. Să vă spun şi de ce. Probabil că domeniul fotbalului în percepţie populară...

Victor Ciutacu: Păi asta vreau să întreb, se marşează foarte mult pe fotbal pentru că e aşteptarea mare a populaţiei în domeniul ăsta?

Marius Pieleanu: Nu. Pentru că percepţia oamenilor în ceea ce priveşte corupţia din fotbal este mult mai profundă şi mai mare în raport cu alte domenii de activitate. Inclusiv justiţia.

Victor Ciutacu: Şi pentru faptul că probabil, aici procurorii se pot mişca mai lejer? Pentru că văd că în corupţia de stat e linişte şi pace.

Marius Pieleanu: Domnul Victor Ciutacu, sunteţi iubitor de sport şi de fotbal cu precădere ca şi mine.

Victor Ciutacu: Da.

Marius Pieleanu: Ce spun oamenii, iubitorii de sport? Dom'ne, nu avem performanţă la nivel de club, nu avem performanţă la nivel de echipă naţională datorită faptului că există corupţia în fotbal. Corupţia asta trebuie şi ea individualizată în câteva nume. Care sunt acele nume? Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, câţiva arbitri care au blătuit şi câţiva conducători de cluburi. Deocamdată.

Victor Ciutacu: Până la urmă, aşa, din ce s-a creat ca bulgăre de imagine, domnule Marius Pieleanu, presa şi toţi acuzatorii au arătat cu degetul întotdeauna spre domnii Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir. Niciodată nu s-a dus pe...

Marius Pieleanu: Dacă vrei într-adevăr ca autoritate a statului să faci curăţenie într-un domeniu de activitate, deşi după părerea mea nu poţi asana un domeniu, iar celelalte ale societăţii rămânând ca şi până acum, atunci le faci cu discreţie.

Victor Ciutacu: Ajunserăţi la vorba domnului Mitică Dragomir. Fotbalul nu-i mai performant şi nici mai curat decât restul societăţii româneşti.

Doru Viorel Ursu: Fotbalul e mai performant. Pentru că suntem pe locul nu ştiu care în lume, singurul şi cel mai bun loc pozitiv al României, că suntem în primii 20. Arătaţi-mi alt domeniu...?

Victor Ciutacu: Asta nu înseamnă că încălcarea legii trebuie tolerată că suntem pe locul 20.

Doru Viorel Ursu: Vorbea de cei care fac la fel şi mult mai grav în toate celelalte domenii.

Marius Pieleanu: Dar revenind la aceeaşi poveste pe care o tot discutăm aici de multă vreme. De ce atunci când cineva emite un mandat de arestare trebuie ca toate posturile TV să fie anunţate şi să-l distrugă pe omul acela? Nu mai operează prezumţia de nevinovăţie?

Doru Viorel Ursu: Pentru că asta-i reţeta.

Victor Ciutacu: Aţi fost ministru de Interne într-o perioadă în care ieşiseră băieţii la treabă pe stradă. Că aţi fost un soi de spaimă la momentul respectiv pentru infractori. Sigur că v-aţi mişcat bine din punct de vedere al imaginii, nu erau nici posibilităţile de azi, puţine televiziuni şi puţine ziare, dar vreau să vă întreb, pe vremea dumneavoastră exista practica asta, mă rog, băieţii de la dumneavoastră de la comunicare sau cine era, anunţau, vedeţi că mergem mâine şi facem iureş?

Doru Viorel Ursu: Alfa, Beta, Gama... ştiţi ce-nseamnă? Sunt cele trei indicative sub care cu un sfert de oră înainte de declanşarea acţiunii o anunţam. Deci era imposibil...

Victor Ciutacu: Un sfert de ceas?

Doru Viorel Ursu: Da. Păi dacă eşti tare...

Victor Ciutacu: Ăştia anunţă de seara ca să vină dimineaţă la poartă la bandit...

Doru Viorel Ursu: Mai ştiţi în câte minute a fost alarmat MAI când a intrat Irak-ul în Kuweit şi am vrut să văd ce forţă de reacţie am? Am şi speriat pe mulţi atunci. MI a reacţionat mult mai rapid decât armata.

Marius Pieleanu: În ce perioadă eraţi ministru?

Doru Viorel Ursu: Între două mineriade. Am fost numit în timpul celei din 13-15...

Victor Ciutacu: Aha, una v-a făcut ministru şi una v-a lăsat fără serviciu, nu?

Doru Viorel Ursu: Problema era ca eu să rămân, dar era firesc să fiu solidar cu guvernul care a fost înlăturat prin lovitura de stat, pentru care nimeni nu prea a sărit atunci în apărare. Nedându-şi seama ce înseamnă...

Victor Ciutacu: Era prea mare foamea de dat Guvernul Roman jos atunci.

Doru Viorel Ursu: Dar ştiţi cât ne-a costat, câţi ani? Nu pentru că am fost eu... eu am plecat şi-mi văd de treabă...

Victor Ciutacu: Vă mai dau o ştire? Domnul Preda, acum vreo lună duşmanul public, acum victima publică. Declaraţie pentru Antena 3. A fost lovit de domnul Bogdan Oprea şi/sau de frate-său. Că nu mai ştie dacă a luat numai de la unul sau dădeau pe rând. Bogdan Oprea fiind preşedintele firmei Gelsor... Gelsor! Dumnezeule. Sorine... zisei greşit. Fiind preşedintele firmei BGS şi care momentan anunţă că a demarat o anchetă internă, a identificat omul care l-a lovit, dar îi protejează identitatea.

Doru Viorel Ursu: E pe sursă.

Victor Ciutacu: Ăştia şi-au găsit în propria firmă pe surse?... n-au văzut ăia de-atunci cine a dat?

Doru Viorel Ursu: Dacă cei care văd se tem mai mult de cele ce văd decât de ordinul şefului? Nu cu asta am început? Nu cu încrengătura mafiotă în care în lumea mafiotă sunt adânc ancorate instituţii politice şi de stat?

Victor Ciutacu: Sunt uşor naiv în seara asta. Mascaţii ăia de la Poliţie, pe de-o parte, şi cei de la BGS, pe de altă parte, nu se ocupă cu protejatul ordinii publice?

Doru Viorel Ursu: Cei mai mulţi dintre cei care alcătuiesc acest sistem necontrolabil aproape de firme private, provin şi au relaţii extrem de strânse cu persoane din...

Marius Pieleanu: Poliţia, armată, sportivi, cam de-aici se recrutează.

Doru Viorel Ursu: Cu vârfurile acestora. Recrutaţii sunt executanţii. Dar este foarte posibil să existe interese materiale în sprijinirea acestor firme. E sigur aşa.

Marius Pieleanu: Dar companiile astea de pază ar trebui să ne interesăm, au voie să poarte cagule pe stradă ca poliţiştii?

Victor Ciutacu: Nu ştiu... am înţeles că avizarea lor se face de către MAI.

Doru Viorel Ursu: Avizarea se face de multe ori de colegii, prietenii, subalternii celor care devin şefi, foştii subalterni ai celor care devin şefi ai unor asemenea instituţii.

Marius Pieleanu: Un fost subordonat de-al dumneavoastră sau dacă nu era a fost după aia promovat, Popescu, şeful Direcţiei de ordine publică în anii '90, sfârşitul anilor '90, a devenit brusc şeful asociaţiilor bodyguarzilor ăstora.

Victor Ciutacu: Detectivilor particulari...

Doru Viorel Ursu: Din vârfurile SRI, Armatei, MAI şi chiar nu contează numele preşedintelui, din anturajul consilierilor prezidenţiali de-a lungul timpului, avem de-a face cu patroni...

Marius Pieleanu: La Iliescu, la el vă referiţi?

Doru Viorel Ursu: Mă refer în general. Nu la generali, în general. Încrengătura pleacă din această încrengătură.

Victor Ciutacu: Dar staţi, că nu domnul Iliescu este singurul posesor de întreprindere privată.

Marius Pieleanu: Iliescu generalul.

Victor Ciutacu: Dumitru Iliescu. Unul dintre generalii apropiaţi domnului Marian Vanghelie, ca să lămurim şi contextul ăsta.

Marius Pieleanu: Asta nu o ştiu...

Victor Ciutacu: O ştiu eu. Împreună cu domnul Voicu şi cu... Da, a fost şeful SPP. Vă mai dau o veste bună? Banii dumneavoastră sunt cheltuiţi judicios... iertaţi-mă stimaţi telespectatori, ştiu că-i penibil să citez din mine, însă am făcut şi eu o bucurie acestui popor, am îndrăznit să semnalez în emisiunea lui Mihai Gâdea şi nu numai, după ce semnalasem pe blog la mine, că purtătoarea de cuvânt a Guvernului pare mută. Şi întrebam de ce a fost angajată, că nu vorbeşte.

Doru Viorel Ursu: Face parte din şcoala tăcerii. Heidegger...

Victor Ciutacu: Da, e de la Cluj şi... a venit la Pro TV Bucureşti înainte...

Doru Viorel Ursu: Eu n-am avut purtător de cuvânt şi bodyguard. Asta-i problema.

Victor Ciutacu: Dar era domnul Baltazar purtător de cuvânt.

Doru Viorel Ursu: Al Guvernului.

Victor Ciutacu: Dar vorbea.

Doru Viorel Ursu: Vorbea şi de multe ori cam mult.

Victor Ciutacu: Dar aţi auzit de vreun purtător de cuvânt care la două luni de la numire să nu grăiască niciodată?

Doru Viorel Ursu: Mi se pare că-i un înţelept. Şi decât să spună prostii...

Victor Ciutacu: Citatul meu din emisiunea lui Mihai Gâdea este următorul: voi ştiţi că Guvernul ăsta are un purtător de cuvânt mut? Voi aţi mai auzit vreodată de vreun Guvern sau orice instituţie care să aibă un purtător de cuvânt necuvântător? Până şi domnul Turcan a vorbit de două-trei ori în numele Preşedinţiei. Ziceam eu. Domnilor, azi s-a făcut dreptate. Purtătoarea de cuvânt a Guvernului a grăit. A anunţat o hotărâre de Guvern privind reabilitarea termică a blocurilor. Nu-i plătiţi degeaba leafa din impozite.

Marius Pieleanu: Dar aţi văzut conferinţa de presă care a început prin speech-ul domnişoarei cum o cheamă?

Victor Ciutacu: Ioana Muntean. E doamnă. N-am văzut-o pentru că eram strivit la figurat vorbind de prezenţele din stânga şi din dreapta mea, eram la un seminar unde erau în stânga mea doamna Anastase, în dreapta mea doamna Săftoiu. Şi n-am mai avut timp şi de doamna Muntean.

Doru Viorel Ursu: O Românie în care toţi se pricep la toate. Bine măcar că purtătorul de cuvânt tace decât să spună prostii.

Marius Pieleanu: Eu l-am auzit pe Vasile Blaga şi mă întrebam... eu am o părere foarte bună şi am spus-o de multe ori...

Victor Ciutacu: Şi eu, dar am impresia că i-am făcut rău că am vorbit frumos de dânsul.

Marius Pieleanu: Şi noi întrebam ce Dumnezeu caută la Ministerul Dezvoltării? Că intrase în nişte explicaţii tehnice cu 4 case care le facem noi, le reabilităm termic...

Doru Viorel Ursu: Păi de-asta l-a şi bătut Sorin Oprescu la finală.

Marius Pieleanu: N-am înţeles, de ce trebuia să ia ministerul ăsta şi nu un minister la care toată lumea se aştepta?

Victor Ciutacu: Ştiţi care-i nenorocirea? Că nu o să înţelegeţi. Vă întrerupt să iau publicitate. Din nou în direct la Vorbe Grele, Doru Viorel Ursu şi Marius Pieleanu invitaţii mei. Ultimele minute ale emisiunii. Am o afirmaţie interesantă, o opinie. O va înjura multă lume, dar îmi e teamă că are dreptate. Andreea Vass, ştii că sunt sensibil la blondele PD-L, e fată deşteaptă şi are un comentariu care se intitulează: „Românii sunt manipulabili pe fondul stomacului gol şi al alcoolului". Greşeşte doamna?

Marius Pieleanu: Depinde la ce se referă. Dacă...

Victor Ciutacu: Bănuiesc că nu se referă la 100% din populaţie.

Marius Pieleanu: La acei români care au stomacul gol... da.

Victor Ciutacu: Şi care consumă. Se consumă într-o duşmănie în România.

Marius Pieleanu: Şi în America, americanii care au stomacul gol sunt manipulabili.

Victor Ciutacu: Dar Andreea Vass este consiliera primului-ministru Boc. Ştiu că sună penibil primul-ministru Emil Boc, dar asta-i realitatea. Nu-i consiliera domnului Obama.

Doru Viorel Ursu: Dar doamna care ziceţi că vă stârneşte simpatie, jigneşte...

Victor Ciutacu: E o blondă deşteaptă.

Doru Viorel Ursu: Dar jigneşte grav poporul român care nu-i un popor larvar. Dacă e o problemă este atacul la mintea poporului român, la inteligenţa lui prin dezinformare, prin introducerea în mentalul românului a unor teze false.

Victor Ciutacu: Şi stomacul gol? Hai să nu punem alcoolul, deşi şi alcoolul...

Doru Viorel Ursu: Alcoolul e pe locul doi. După atacul prin intoxicare.

Marius Pieleanu: Doamna e din Ardeal?

Victor Ciutacu: Da, de la Sălaj.

Marius Pieleanu: Înseamnă că există o explicaţie cu alcoolul, pentru că, statistic, cel mai mult alcool din România se consumă în Ardeal. Alcool pur, rafinat.

Victor Ciutacu: Şi acum ne urzicăm că o doamnă îndrăzneşte să ne spună o realitate?

Doru Viorel Ursu: Dar nu-i dau dreptate. Englezii beau enorm de mult. Nu suntem cel mai băutor popor.

Marius Pieleanu: Nu. Am spus că în România cel mai mult se bea în acea zonă.

Doru Viorel Ursu: Nu, de doamna spun. Jigneşte grav poporul.

Marius Pieleanu: A preluat nişte teze care n-au nici un fel de justificare sau care pot fi aplicate...

Victor Ciutacu: E o opinie, dom'ne.

Doru Viorel Ursu: Sunt tezele care fac guverne, dom'ne.

Victor Ciutacu: E opinia doamnei. Nu are voie să aibă o opinie?

Marius Pieleanu: Sigur, trăim într-o ţară democratică. Dânsa e în plasmă? Face şi gropiţe... e ok lângă domnul Emil Boc, consilier.

Victor Ciutacu: Da, dar e venită pe filiera Theodor Stolojan şi nu a avut noroc în viaţă, de-aia a ajuns şi pe locul 24 la europarlamentare. Domnul Doru Viorel Ursu, după alcool, după toate astea...

Doru Viorel Ursu: Şi pe stomacul gol aproape.

Victor Ciutacu: Trecem la lucruri serioase. Sunteţi avocatul fostului şef de la „Doi şi un sfert".

Doru Viorel Ursu: Am şansa să fiu şi în acest dosar.

Victor Ciutacu: Da, sunteţi foarte ocupat. Domnul Cornel Şerban. Înţeleg că oamenii ăştia au deocamdată interdicţia de a părăsi ţara. Care mai e stadiul procesului în sine? I-a umflat şi?...

Doru Viorel Ursu: Vă daţi că nu e vorba să plece la Nisipurile de Aur să facă plajă şi de-asta vrea să i se ridice sancţiunea. Doreşte pentru că trebuie să protesteze împotriva unei măsuri nedrepte. Spun astăzi şi voi mai veni... dom'ne, teza lui Şerban e foarte gravă pe sistemul de siguranţă naţională.

Victor Ciutacu: Ce zice Şerban?

Doru Viorel Ursu: Nu ce zice el. Vă spun eu ce zic eu. El trebuie să tacă acum. Acolo este penetrarea unui sistem de informaţii cu o bogată recoltă de informaţii strict secrete.

Victor Ciutacu: Adică au băgat ăştia nasul în nasoale, cum s-ar zice?

Doru Viorel Ursu: Au băgat nasul în ceea ce-i interesa să vadă dacă nu sunt băgaţi acolo. Nu sunt foarte clar, nu? Au vrut să verifice dacă sunt băgaţi acolo.

Victor Ciutacu: Să vadă dacă n-au gândăcei prin birou şi pe-acasă?

Doru Viorel Ursu: Bineînţeles. Pentru că în orice instituţie, nu neapărat în Interne, există grupuri care într-o ţară atât de dezagregată se confruntă. Unul despre altul vrea să ştie şi mai ales cel care deţine informaţia să deţină puterea. Arhiva de aur a lui „Doi şi un sfert" este tema pentru a se autocontrola cei care pătrund, dacă sunt controlaţi şi se ştie ceva despre ei sau să cunoască adversarul politic. Şerban este nevinovat, a fost un Casus Beli şi vom demonstra asta în proces. Dacă va trăi el sau eu. Sau amândoi.

Victor Ciutacu: Ceva timp mai avem, Jeni? Să fac şi o mărturisire pentru popor. Dacă acum 10 ani îmi făceam intrarea în lumea mare a presei româneşti câştigând prima ediţie a concursului „Tânăr jurnalist al anului", cred că anul ăsta mă pregătesc să-mi fac ieşirea. Am ajuns să fiu votat în topuri sexy organizate de Academia Caţavencu. Pe vremuri ştiam că principalele mele calităţi sunt isteţimea, talentul şi puterea de muncă. Acum aflai că sunt pe locul 32 dintre cei mai sexy jurnalişti. Într-o companie selectă, alături de domnii Ion Cristoiu, Tatulici, Traian Radu Ungureanu. Altfel un CV destul de riguros făcut de domnii de la Caţavencu. Dom'ne, ce să vă zic? Vă mulţumesc, nu ştiam că am abilităţi de-astea. Mulţumesc celor care m-au votat, că-i ca la Oscar. Vă prezint JN. Uite, sunt chiar înaintea lui Tucă, lucru care nu cred că mă ajută şi cred că special m-au dat la chestia asta, dar sunt după Ion Cristoiu, ceea ce îmi întăreşte feng-shui-ul. Mă onorează, dar aş vrea să fiu perceput prin realizările mele. Un reportaj exclusiv cu părinţii premierului Emil Boc. Şi ca să nu mai zică domnul Emil Boc, care tot laş este, tot frică îi este să vină la mine în emisiune, tot nu-l lasă domnul Traian Băsescu, am dat titlul alb. Părinţii lui Boc. Să nu mai zică lumea că sunt manipulator, tonomate etc. Şi mâine Biblioteca pentru toţi, zdrobim iar concurenţa. Vorbim despre Mateiu Caragiale, Crai de Curte Veche. Într-un tiraj record ca de obicei. Şi nu în ultimul rând, pentru că sunt dator faţă de partenerii mei de la Monitoring Media, pe care am uitat să-i mai menţionez demult, în fiecare dimineaţă la orele 9 scripturile şi înregistrările emisiunilor tonomatului cu euro se găsesc pe www.monitoring.ro. Cu mulţumiri pentru domnii Marius Pieleanu şi Ursu, cu mulţumiri pentru dumneavoastră că aţi fost alături de noi în această seară, sexy-tonomatul Ciutacu vă anunţă că în 10 minute se duce la Mihai Gâdea împreună cu domnii Călin Popescu Tăriceanu, Roman şi cu doamna Oana Dobre. La revedere!

(Prin Monitoring Media: Antena 2 - Vorbe Grele , Ora 21:00)

 
Monitoring Media realizează transcriptul oricăror emisiuni transmise de posturile de televiziune. Pentru achiziţionarea acestor transcripturi ne puteţi contacta la telefon: 031-405.21.27

Antena 3

 

"Sinteza Zilei" - 20.10.2009 - invitat: Sorin Oprescu

Antena 2

 

"Vorbe Grele" - 20.10.2009 - invitat: Mircea Geoană

Realitatea Tv

 

"Zece pentru România" - 06.09.2009 - invitaţi: Mircea Ionescu Quintus, Adrian Năstase, Cezar Preda, Corina Chiriac, Ana Diculescu Şova, Adriana Săftoiu, Alexandru Surdu

TVR 1

 

"Ediţie Specială" - 14.04.2009 - invitat: Traian Băsescu

B1 Tv

 

"Naşul" - 15.10.2009 - invitat: Traian Băsescu

Pro Tv

 

"După 20 de ani" - 25.10.2009 - invitat: Mişu Negriţoiu